Dar pentru viață: Peste 800 de donatori din Arhiepiscopia Sibiului s-au alăturat campaniei „Donează sânge, salvează o viață!”

Donează sânge - Sibiu

Preoţi şi credincioşi din Sălişte, jud. Sibiu, au donat sânge joi, 08 decembrie 2016, în cadrul unei noi acţiuni de recoltare. Până în prezent peste 800 de donatori din Arhiepiscopia Sibiului s-au alăturat celor două ediţii ale campaniei „Donează sânge, salvează o viață!”, informează site-ul oficial al Mitropoliei Ardealului.

Asociația „Filantropia Ortodoxă” a Arhiepiscopiei Sibiului și Centrul de Transfuzie Sanguină Sibiu au organizat joi, 8 decembrie, în orașul Săliște, județul Sibiu, o activitate de donare de sânge în cadrul Campaniei „Donează sânge, salvează o viață!”. În cadrul acţiunii s-au implicat preoți, jandarmi, profesori, funcționari publici și credincioși din oraș și din localitățile învecinate.

Campania «Donează sânge, salvează o viață» a ajuns la finalul celei de-a doua ediții în Arhiepiscopia Sibiului. Anul acesta am avut peste 400 de donatori în eparhia noastră, iar dacă îi adăugăm și pe cei de anul trecut, ajungem la numărul de 857 de donatori. Mulțumim tuturor preoților din protopopiatele din județele Sibiu și Brașov care s-au alăturat acestei frumoase campanii de a sensibiliza opinia publică și de a conștientiza că viața este un dar de la Dumnezeu, iar orice jertfă în această perioadă de iarnă este foarte importantă. La îndemnul Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Laurențiu, preoții au răspuns cu foarte multă seriozitate și cu promptitudine, astfel încât ne aflăm printre eparhiile fruntașe în această campanie, a spus consilierul social din cadrul Arhiepiscopiei Sibiului, pr. Ciprian Cândea.

Dar pentru viață

La îndemnul preoților parohi din protopopiatul Săliște care au donat și ei sânge, foarte mulți credincioși s-au alăturat campaniei și au dorit să vină în sprijinul celor aflați în suferință și au nevoie de sânge.

Suntem bucuroși că în această lună în care este celebrată viața avem șansa și noi să donăm un strop de sânge. Preoții și credincioșii contribuie la menținerea vieții și nădăjduim că darul oferit la Săliște să fie folositor celor care au nevoie de sânge, a spus Protoiereul Protopopiatului Săliște, Petru-Toader Damian.

Campania „Donează sânge, salvează o viaţă“ va continua în Arhiepiscopia Sibiului și în anul următor prin mai multe activități ce se vor desfășura cu sprijinul preoților parohi din eparhie.

Campania "Donează sânge, salvează o viaţă"
Campania „Donează sânge, salvează o viaţă”

 

Comentarii Facebook


Știri recente

ASCOR Chișinău și-a reluat activitatea

După mai mulți ani de întrerupere, filiala din Chișinău a Asociației Studenților Creștini Ortodocși Români (ASCOR) își reia activitatea. Evenimentul a fost marcat în cadru solemn, duminică, la sediul Mitropoliei Basarabiei. Manifestarea a fost organizată cu…