Dacă nu iertăm celor care ne-au greşit, nici Dumnezeu nu ne iartă nouă, spune PS Antonie de Orhei

PS Antonie de Orhei la Paraclisul Mitropolitan din Chisinau 20 august 2017 (3)

Iertarea semenilor noştri este o condiţie de a primi iertare de la Dumnezeu, le-a spus PS Antonie de Orhei credincioşilor prezenţi duminica aceasta în paraclisul Mitropolitan din Chişinău. Dacă nu iertăm celor care ne-au greşit, nici Dumnezeu nu ne iartă nouă, a evidenţiat Ierarhul.

Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Chişinăului a explicat tuturor că noi  mărturisim această condiţie a iertării de fiecare dată când rostim rugăciunea Tatăl Nostru, deoarece spunem: şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri.

Noi cerem în ce condiţii să ne ierte Dumnezeu. Adeseori dorim să primim iertare mai uşor decât acordăm noi iertare.

Această abordare este numită în Evanghelie „viclenie”. Stăpânul îi spune celui care nu a iertat „slugă vicleană”: „Slugă vicleană, toată datoria aceea ţi-am iertat-o, fiindcă m-ai rugat. Nu se cădea, oare, ca şi tu să ai milă de cel împreună slugă cu tine, precum şi eu am avut milă de tine?”, a subliniat Preasfinţia Sa.

În finalul omiliei, Ierarhul a îndemnat la iertare: Să ne ajute Bunul Dumnezeu să cerem iertare de la Dumnezeu şi de la cei cărora le-am greşit, dar să nu uităm ca şi noi la rândul nostru să iertăm din inimă celor cărora ne-am greşit, pentru a nu fi şi noi slugi viclene, asemenea celui din Evanghelie.

Duminică, 20 august 2017, PS Antonie de Orhei, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Chişinăului, a oficiat, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Petru, Arhiepiscop al Chişinăului, Mitropolit al Basarabiei şi Exarh al Plaiurilor, Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie la Paraclisul Mitropolitan „Sfântul Ioan Teologul” din Chişinău, informează Biroul de Presă al Eparhiei.

 

Comentarii Facebook


Știri recente