Cuvântul Patriarhului Daniel la resfinţirea bisericii Mănăstirii Dealu (Text integral)

Comemorarea primului Domnitor al tuturor românilor – Mihai Viteazul, la Duminica Sfinților Româniîn Anul Centenar al Marii Uniri din 1918

În contextul Anului Centenar 2018, proclamat de Patriarhia Română drept An omagial al unității de credință şi de neam şi An comemorativ al făuritorilor Marii Uniri din 1918, avem deosebita onoare de a săvârși, în Duminica Sfinților Români, resfinţirea bisericii Mănăstirii Dealu, cu hramul Sfântul Ierarh Nicolae, ctitorie a domnitorului muntean Radu cel Mare (1467-1508), de lângă cetatea Târgoviștei, şi de-a săvârși slujba de pomenire sau comemorare solemnă a primului Domnitor al tuturor românilor – Mihai Viteazul (1553-1601).

Cu o vechime de peste cinci secole, acest sfânt lăcaș monahal constituie un simbol expresiv al dăinuirii dreptei credințe, al spiritualității şi al artei bisericeşti în spațiul românesc, dar şi un reper important al identității şi unității noastre  naţionale, fiind locul sacru care păstrează, ca într-un chivot, cinstitul cap al domnitorului Mihai Viteazul, cel care a înfăptuit prima Unire a provinciilor romanești: Țara Românească, Transilvania şi Moldova, în anul 1600.

Această Unire a fost o clipă scurtă a istoriei, o străfulgerare printre nori grei şi apăsători, dar ea a încărcat sufletul românilor de o speranță fără seamăn, cu mare valoare de simbol. Prin unirea rapidă realizată de Mihai Viteazul, idealul sfânt al unității românilor a rămas întipărit în conștiința istorică a poporului român, deoarece evenimentul Unirii din 1600 a reprezentat un far luminos sau un simbol pentru generațiile următoare care au luptat pentru libertatea, unitatea şi demnitatea națională, rodind temeinic prin Unirea Principatelor Române din 1859 şi culminând cu Marea Unire de la 1918.

De aceea, Nicolae Iorga a spus că „după Mihai Viteazul, nici un român n-a mai putut gândi Unirea fără uriașa lui personalitate”.

Despre Mihai Viteazul s-a scris mult în cronici şi în studii de istorie, s-a vor­bit în legende şi în evlavia populară.

Amintim aici un episod unic din tinerețea lui Mihai Viteazul, când acesta, fiind Ban al Craiovei, domnitorul Alexandru al III-lea, numit de popor „cel Rău” (1592-1593), a dispus în mod arbitrar decapitarea lui, fiind acuzat pe nedrept de trădare.

Adus la Bucureşti, în drumul către locul execuției i s-a îngăduit tânărului Mihai să se roage înaintea icoanei făcătoare de minuni a Sfântului Ierarh Nicolae din biserica Albă Postăvari (de­molată de regimul comunist în ziua de Paști a anului 1984). Aici, în fața Sfântului Altar, Mihai Viteazul i-a promis Sfântului Ierarh Nicolae că, dacă-l va scăpa de moarte, va ctitori o biserică pe care i-o va închina sfântului. Înainte de execuție, călăul, impresionat de lumina feței tânărului Mihai şi, neîndrăznind să-l ucidă, a aruncat securea şi a fugit. Văzând mi­nunea, boierii au cerut stăruitor domnitorului Alexandru al III-lea ierta­rea celui condamnat la moarte, iar dom­nitorul a fost silit să o acorde.

Făgăduința făcută atunci de tânărul Mihai Viteazul Sfântului Ierarh Nicolae a fost împlinită mai târziu când, în anul 1594, a zidit Mănăstirea Mihai Vodă din Bucureşti, închinată Sfântului Ierarh Nicolae. (Şi această biserică a fost „răstignită” de regimul comunist prin demolarea ansamblului mănăstirii şi translarea bisericii, în anul 1985). Icoana Sfântului Ierarh Nicolae, înaintea căreia s-a rugat atunci Mihai Viteazul, se păstrează astăzi în tezaurul Muzeului din Palatul Patriarhiei Române.

Voievodul Mihai Viteazul a fost un domnitor român profund credincios, un apărător al Crucii şi al Bisericii strămoșești, cunoscut pentru vitejia lui pe câmpul de luptă, dar şi pentru fermitatea şi demnitatea politicii sale externe şi interne în apărarea credinței, culturii şi unității neamului românesc.

În același timp, el a fost un principe european în adevăratul sens al cuvântului. El a negociat şi a încheiat alianțe şi tratate, ca, de pildă, Tratatul de la Târgoviște, din mai 1598, încheiat cu solii Împăratului Rudolf al II-lea al Sfântului Imperiu Roman de Națiune Germană, una din marile puteri ale timpului, tratat prin care au fost recunoscute oficial drepturile domnitorului muntean asupra Transilvaniei, precum şi dreptul Mitropolitului Ţării Româneşti de a hirotoni ierarhi şi preoți pentru românii ortodocși din Ardeal.

Ca fiu al Bisericii Ortodoxe, domnitorul Mihai Viteazul şi-a ales sfătuitori înțelepți, mulți dintre ei ierarhi cărturari ortodocși ori călugări duhovnicești, precum era Mitropolitul Eftimie al III-lea al Țării Românești (1594-1602), omul de încredere al domnitorului, pe care l-a trimis şi în câteva misiuni diplomatice; sau Mitropolitul Luca din Cipru, care, pe când era Episcop de Buzău (1583-1602), a fost trimis de către Mihai Viteazul în misiuni diplomatice la Principele Transilvaniei și la Țarul Rusiei; sau duhovnicul său, Starețul Serghie al Mănăstirii Tismana, pe care l-a propus Episcop de Muncaci, în Maramureş (azi în Ucraina).

După campania militară victorioasă a domnitorului Mihai Viteazul împotriva turcilor, din anul 1595, care a avut răsunet în Europa apuseană, şi în timpul căreia oastea otomană a suferit mai multe înfrângeri în bătăliile de la Călugăreni (13-23 august), Târgoviște (6-8 octombrie), Bucureşti (12 octombrie) şi Giurgiu (15-20 octombrie), a urmat, în anul 1599, Bătălia de la Șelimbăr, când Mihai Viteazul îl învinge pe cardinalul-principe al Transilvaniei, Andrei Báthory, care se aliase cu turcii otomani.

Astfel, domnitorul Țării Românești intră triumfător în Alba Iulia, unde este întâmpinat cu mult entuziasm de către locuitorii cetății în frunte cu Mitropolitul ortodox român Ioan de Prislop şi este proclamat Domnitor al Transilvaniei.

Preocupat de situația românilor ortodocși majoritari în Transilvania, Mihai Viteazul a restabilit drepturile Mitropoliei Ortodoxe a Ardealului de a avea reședință la Alba Iulia, precum şi dreptul de a construi aici o catedrală ortodoxă, fără a nega drepturile celorlalte culte creştine.

După eliberarea Țării Moldovei, în anul 1600, de sub stăpânirea filopolonă a Movileştilor, aliată şi aceasta cu turcii şi tătarii, Mihai Viteazul se intitulează „Domn al Țării Românești, al Ardealului și a toată Țara Moldovei.

Având o conştiinţă puternică a faptului că apără nu doar ţara sa împotriva expansiunii otomane, ci apără întreaga creştinătate, Mihai Viteazul a fost un adevărat cruciat, respectat atât de turcii otomani, cât şi de creştinii romano-catolici şi protestanţi, reușind să semneze cu ei tratate pe picior de egalitate.

Fidelitatea certă şi constantă faţă de propria sa tradiţie ortodoxă, dar şi respectul său faţă de alți creștini şi chiar faţă de religia islamică, arată că adevărata credinţă şi generozitate îl umanizează pe om, îl face înţelept, capabil de dialog şi cooperare.

În acest sens, cinstirea sau comemorarea domnitorului Mihai Viteazul este în acelaşi timp un act de cult liturgic şi de cultură patriotică, de dreptate şi de demni­tate naţională pentru conştiinţa românilor de pretutindeni, mai ales la sărbătoarea numită Duminica Sfinţilor Români, când pomenim pe sfinţii români din toate timpurile, cunoscuţi sau necunoscuţi de oameni, dar cunoscuţi de Dumnezeu.

În plus, anul acesta 2018, ca an omagial al unităţii de credinţă şi de neam, este nu doar un popas de comemorare şi de recunoştinţă, ci este şi o chemare la înnoire spirituală şi lucrare misionară creştină, atât pentru clerici, cât şi pentru mireni, pentru a cultiva comuniunea sau unitatea şi demnitatea românilor din Țară şi de pretutindeni.

Astăzi, cu prilejul binecuvântat al resfințirii bisericii Mănăstirii Dealu şi al comemorării solemne a domnitorului Mihai Viteazul, felicităm pe Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Nifon, arhipăstorul şi părintele duhovnicesc al clerului şi credincioșilor ortodocși din această veche capitală a Țării Româneşti, pentru că a iniţiat şi susținut ample lucrări de consolidare şi restaurare a întregului ansamblu arhitectonic al Mănăstirii Dealu, a bisericii şi a chiliilor.

De asemenea, a reamenajat Muzeul Mănăstirii Dealu, pentru a evidenția rolul cultural și spiritual al mănăstirii în misiunea pastorală a Bisericii noastre, mai ales prin intermediul artei tiparului.

Totodată, felicităm pe Maica Stareță Emanuela Preda, căreia îi conferim Ordinul „Sfinții Împărați Constantin şi Elena”, şi binecuvântăm întreaga obște monahală a Mănăstirii Dealu, harnică şi misionară, pe toți sprijinitorii ei din țară şi străinătate, precum şi pe toți ierarhii, demnitarii, clericii şi credincioșii prezenți la acest eveniment sfânt şi solemn de spiritualitate creștină şi demnitate românească.

Ne rugăm Domnului Iisus Hristos, Sfântului Ierarh Nicolae, sfinților români şi tuturor sfinților să ocrotească această mănăstire şi să dăruiască pace şi bucurie, sănătate şi ajutor tuturor închinătorilor şi binefăcătorilor ei.

 

† DANIEL

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Foto credit: Mihnea Păduraru/ZL

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns


Știri recente