CUVÂNT DE 1 DECEMBRIE. Libertatea și unitatea – componente ale demnității naționale

Cuvântul Preafericitului Părinte DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la deschiderea Adunării festive consacrată împlinirii a 95 de ani de la Marea Unire din 1918, organizată de Academia Română, vineri, 29 noiembrie 2013:

1. Libertate, unitate și demnitate

Aniversarea a 95 de ani de la Marea Unire din 1 decembrie 1918 este un prilej binecuvântat de-a exprima mulțumirea noastră lui Dumnezeu pentru marele dar al libertății și unității naționale, precum și omagiul nostru de recunoștință adus memoriei tuturor celor care au contribuit la făurirea Marii Uniri.

Libertatea umană este un dat fundamental al omului ca ființă rațională și relațională, creată după chipul lui Dumnezeu Creatorul (Cf. Facere 1, 26). Din acest motiv, omul, în ceea ce are el mai esențial și particular, nu se definește în raport cu vreun element al lumii materiale în care a fost creat, ci în raport cu Dumnezeu Creatorul, Cel veșnic viu, liber și iubitor de bine sau milostiv. De aceea, omul, în calitate de chip al Creatorului, dorește viața veșnică, libertate deplină și iubire netrecătoare sau nelimitată. Această aspirație a omului după viață și iubire eternă în comuniune liber asumată ne arată că darul libertății este premisa comuniunii personale de viață a omului cu Dumnezeu și cu semenii, fără constrângere și fără pierdere a identității sale.

Potrivit Sfintei Scripturi, adevărata libertate este dar al Duhului Sfânt (Cf. 2 Corinteni 3, 17),Duhul Adevărului (Cf. Ioan 15, 26), al păcii și al comuniunii de iubire (Cf. 2 Corinteni 13, 13; Efeseni 4, 3†‘6). În acest sens, lucrarea Duhului Sfânt în viața omului, ca Duh al libertății, se manifestă prin dreptate, pace și bucurie (Cf. Romani 14, 17), adică libertate sfântă de a săvârși binele și de a căuta pacea și sfințenia (Cf. Evrei 12, 14).Prin urmare, valoarea reală a libertății umane se măsoară potrivit cu mulțimea faptelor bune, săvârșite de om în mod liber și responsabil, pentru a crește spiritual în iubire și milostivire, după chipul lui Dumnezeu Cel milostiv (Cf. Luca 6, 36).

Din acest motiv, libertatea individuală și libertatea comunitară trebuie unite cu bunătatea și cu responsabilitatea morală pentru apărarea vieții umane individuale și sociale. În caz contrar,libertatea umană poate deveni individualism și indiferentism egoist sau autodegradare. Sfântul Apostol Petru, cunoscând bine pericolul permanent al pervertirii sau al degradării libertății omului egoist îi avertizează pe creștini, zicând: „Nu folosiți libertatea ca pe un acoperământ al răutății!” (1 Petru 2, 16).

De asemenea, Sfinții Părinți ai Bisericii ne învață că libertatea deplină nu se rezumă la libertatea politică sau socială, ci ea trebuie să fie și eliberare spirituală de tirania patimilor egoiste, ca lăcomia, orgoliul, invidia, lenevirea ș.a.. Prin urmare, lupta pentru dobândirea și cultivarea libertății sociale (libertate de conștiință și religioasă, de exprimare, de asociere și circulație ș.a.) trebuie permanent completată cu lupta pentru a dobândi libertatea spirituală de-a iubi pe Dumnezeu în rugăciune și pe aproapele în fapte bune, adică libertatea de-a fi credincios și bun, harnic și darnic, drept și cinstit, omenos și generos, sincer și milostiv, adică libertatea omului de a se asemăna cu Dumnezeu Cel sfânt, drept, bun și milostiv, deoarece omul a fost creat după chipul Lui. Evident că lupta aceasta pentru a dobândi libertatea interioară este adesea foarte grea, poate cea mai grea fiind lupta omului cu sine însuși, cu propriul egoism. Iar în contextul global al lumii profund marcat de dorința unor popoare de-a domina peste altele și de a le exploata,păstrarea libertății și unității unui popor cere vigilență, înțelepciune, fermitate și demnitate.

2. Înțelesul spiritual al proximității între Sărbătoarea bisericească națională a Sfântului Apostol Andrei – 30 Noiembrie și Ziua Națională a României – 1 Decembrie

Serbarea Zilei Naționale este, de asemenea, un binecuvântat prilej de afirmare a temeliei spirituale a identității și unității noastre ca popor creștin. Și anume, cu o zi înainte de Ziua Națională a României, de la 1 Decembrie, avem o zi de serbare a creștinării poporului român, și anume ziua de 30 Noiembrie, în care este serbată pomenirea Sfântului Apostol Andrei, Ocrotitorul României, cel căruia poporul român îi datorează începutul creștinării sale. Această zi de sărbătoare a Sfântului Apostol Andrei a fost proclamată de Biserică Sărbătoare bisericească națională, printr-o hotărârea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române,în anul 2001.

Apoi, după mai multe demersuri ale Bisericii noastre pe lângă autoritățile Statului, prin Legea nr. 147 din 23 iulie 2012, adoptată de Senatul României în 23 noiembrie 2011 și de Camera Deputaților în 26 iunie 2012, promulgată prin Decretul nr. 517/20 iulie 2012 al Președintelui României, ziua de 30 noiembrie, adică sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei cel Întâi chemat, Ocrotitorul României, a fost declarată zi de sărbătoare legală în care nu se lucrează”.

Prin acest act legislativ, Parlamentul României a confirmat importanța națională, spirituală, misionară și educativ-culturală a pomenirii Sfântului Apostol Andrei, Ocrotitorul României, ca zi de sărbătoare legală.

Pe temeiul mărturiilor aflate în tradiția bisericească scrisă (Ipolit al Romei, Origen, Eusebiu al Cezareei, Sinaxarul Bisericii Constantinopolitane) ca și a mărturiilor care circulă până în zilele noastre în tradiția bisericească orală, Sfântului Apostol Andrei, cel Întâi chemat de Hristos la misiune, îi datorăm, ca popor și Biserică, predicarea Evangheliei în secolul I la strămoșii noștri daco-romani din Dobrogea și întemeierea Bisericii lui Hristos pe teritoriul României de azi, ca Biserică de origine apostolică.

Lucrarea Bisericii Ortodoxe Române de-a pomeni cu solemnitate și de-a așeza la locul cuvenit în conștiința istorică și spirituală a poporului nostru pe Apostolul Românilor și de-a consacra această zi ca sărbătoare a creștinării neamului românesc,care precede sărbătorirea la 1 Decembrie a Zilei Naționale a României, evidențiază legătura dintre unitatea spirituală și unitatea națională a românilor.

3. Recunoștința – un act de cult și de cultură a demnității

Întrucât darul libertății și al unității naționale,simbol al demnității poporului român, a fost obținut cu multe jertfe de vieți omenești și multe eforturi spirituale și materiale, Biserica Ortodoxă Română pomenește la fiecare Sfântă Liturghie pe „toți eroii, ostașii și luptătorii români, din toate timpurile și din toate locurile, care s-au jertfit pe câmpurile de luptă, în lagăre și în închisori pentru apărarea patriei și a credinței ortodoxe strămoșești, pentru întregirea neamului românesc, pentru libertatea și demnitatea poporului român”.De asemenea, ea dorește să contribuie, împreună cu instituțiile Statului român, la păstrarea integrității României și a demnității poporului român, prețuind astfel jertfa celor ce au luptat de-a lungul istoriei pentru realizarea acestor mari idealuri și totodată să promoveze pacea și înțelegerea între popoare.

Omagiul de recunoștință adus memoriei tuturor făuritorilor Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918, precum și tuturor celor care au luptat pentru libertate, unitate și demnitate națională, trebuie să fie astăzi izvor de inspirație și înnoire pentru viața noastră ca români patrioți. De aceea, în prezent, când multiple crize, inclusiv criza de identitate spirituală, afectează societatea umană, aniversarea a 95 de ani de la Unirea cea Mare ne cheamă să unim permanent libertatea individuală cu responsabilitatea pentru viața socială și să cultivăm împreună libertatea, unitatea și demnitatea națională,mai ales când cooperăm cu alte popoare.

†DANIEL

Patriarhul României

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns


Știri recente