Curtea Constituţională recunoaşte importanţa orei de Religie şi implicit încurajează participarea elevilor la aceasta

curtea-constitutionala-recunoaste-importanta-orei-de

În ziua de 23 ianuarie 2015, în Monitorul Oficial, partea I, nr. 59/2015, a fost publicată motivarea Deciziei Curţii Constituţionale nr. 669 din 12 noiembrie 2014, privitoare la statutul orei de Religie.

Întrucât decizia nr. 669/2014 a fost percepută în societate ca „o lovitură dată orei de Religie”, înmotivareasa, Curtea Constituţională afirmă în mod pozitiv şi argumentat importanţa orei de Religie, astfel:

dreptul părinţilor de a asigura educaţia copiilor lor minori potrivit propriilor convingeri (paragraful 19);

obligaţia Statului Român neutru şi imparţial (paragraful 22) de a asigura predarea Religiei ca parte a trunchiului comun şi de a include această disciplină în planul cadru de învăţământ (paragraful 16);

şcoala trebuie să fie deschisă pentru idei şi valori religioase şi de aceea statului îi este interzis să adopte soluţii legislative care pot fi interpretate ca fiind lipsite de respect faţă de convingerile religioase sau filosofice ale părinţilor (paragrafele 20-21).

Patriarhia Română îndeamnă pe toţi cei implicaţi în asigurarea educaţiei religioase a copiilor (părinţi, şcoală, parohie) să dea dovadă de maximă responsabilitate şi angajare în acest proiect de mare valoare spirituală şi culturală, ai cărui beneficiari sunt copiii şi, implicit, societatea românească în ansamblu. Ora de Religie din România promovează valorile umane perene şi comportamentul paşnic, într-o vreme în care în alte ţări mulţi tineri educaţi în spiritul secularismului se îndreaptă spre mişcări extremiste, deoarece lumea secularizată individualistă de azi a pierdut simţul sacrului şi al comuniunii spirituale profunde la nivel de individ, familie şi societate, după cum remarcă unii sociologi contemporani.

În concluzie, motivarea responsabilă, nuanţată şi echilibrată a Curţii Constituţionale corectează orice propagandă alarmistă şi agresivă de discreditare a orei de Religie, propagandă oarecum asemănătoare cu cea din timpul comunismului ateu. Cine se înscrie pentru a participa la ora de Religie doreşte să cunoască şi să cultive valorile spirituale perene în locul modelor efemere şi nu confundă libertatea cu vidul spiritual. Să-i învăţăm pe copii şi tineri iubirea de Dumnezeu şi de oameni pentru a creşte spiritual în cultura generozităţii!

Biroul de Presă al Patriarhiei Române

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns


Știri recente
02-2

IPS Varsanufie la ceas aniversar

Înaltpreasfinţitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, aniversează vineri, 30 septembrie 2016, 15 ani de la ridicarea la rangul de Arhiereu. Ierarhul s-a născut la 24 ianuarie 1968, în București, într-o familie creștin-ortodoxă. Părinții săi, Petre-Vasile și…

hurezi

Oaspeți de seamă în pelerinaj la mănăstiri vâlcene

Preafericitul Părinte Ioan al X-lea, Patriarhul Antiohiei și al Întregului Orient, împreună cu Înaltpreasfinţitul Părinte Ioan, Mitropolit de Rustavi, delegatul Preafericitului Părinte Ilia II, Patriarhul Catolicos al Georgiei, au vizitat vineri,  29 septembrie 2016, mănăstirile…