Cros caritabil la Caransebeș

Sâmbătă, 18 iunie 2016, Centrul de voluntariat Alexandra Florea al Episcopiei Caransebeșului a organizat în Parcul Teiuș din municipiul Caransebeș, un eveniment caritabil, intitulat Alerg pentru spitalul copiilor, eveniment ce şi-a propus strângerea de fonduri pentru construirea primului spital de oncologie pediatrică din România, spital ce se va construi la București, după cum ne-a precizat Roxana Novacovici.

Caransebeșul se alătură astfel celorlalte 12 orașe participante care, printr-o alergare simbolică, plănuiește să strângă atât o sumă de bani care să aducă mai aproape de realitate posibilitatea tratării copiilor bolnavi de cancer în țara noastră, dar și rugăciuni prin care să îi cerem lui Dumnezeu să binecuvânteze acest cros al inimilor.

Toată lumea este fericită, am făcut o tură frumoasă, chiar și copiii cei mai mici de la Clubul Sportiv. Așteptăm ca data viitoare să fie mai multă lume și ne bucurăm că și Caransebeșul va face parte din orașele care sprijină această acțiune. Sperăm să strângem banii cât mai repede și sperăm să motivăm și alți tineri, dar nu numai, să vină alături de noi. Pe 02 iulie 2016 pregătim o altă surpriză. Mulțumim tuturor celor care au ajutat la această acțiune, a precizat domnul Petrișor Rada, coordonatorul Centrului de voluntariat.

Este un moment important și pentru municipiul Caransebeș, după ce această acțiune a pornit în București în urmă cu un an de zile, pentru strângerea de fonduri, aproximativ 80 de milioane de lei pentru construirea prin intermediul unei fundații private a unui spital de oncologie și hematologie. Este o acțiune benefică și pentru sănătatea tinerilor și a celor care doresc să alerge, dar la fel este și pentru crearea acestui așezământ care ar însemna o șansă suplimentară pentru cei năpăstuiți de soartă, care suferă de boli oncologice, a subliniat Domnul Filip Strejariu, viceprimarul municpiului Caransebeș.

Primul centru medical independent de oncologie și hematologie pediatrică din România se dorește a fi construit doar din fonduri private, adunați în timp de 3 ani, suma estimată fiind de 80.000.000 lei. Asta ar însemna ca fiecare român care trăiește în ţară, să doneze 1 leu, odată la 9 luni, sau 4 lei în total. Spitalul va fi deţinut şi operat de o fundaţie, în Bucureşti, el va avea 50 de paturi, 2 săli de operaţie complet echipate, secţie de radioterapie și secţie de transplant medular.

Comentarii Facebook


Știri recente