„Credincioșii sunt bogăția Bisericii noastre” – interviu acordat de Patriarhul Daniel jurnalistului Titi Dincă în anul 2007 (integral)

Interviu acordat de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, jurnalistului și producătorului de televiziune Titi Dincă în data de 30 septembrie 2007 la Reședința Patriarhală, pentru posturile publice de televiziune și de radio.


Titi Dincă: Primul și al șaselea Patriarh poartă același nume de botez: Ilie. Preafericirea Voastră, începem discuția noastră în jurul unei teme intens vehiculate în ultimul timp în mass-media și anume cea a stării materiale în care se află Biserica Ortodoxă Română după două decenii de la ieșirea din comunism. De fapt, bogăția Bisericii, a cărui esență ecleziologică nu poate fi decât de natură spirituală, o reprezintă – după părerea mea – credincioșii ei. Vă invit să începem discuția noastră cu această temă.

Patriarhul Daniel: În primul rând, credincioșii sunt bogăția Bisericii noastre. Oricât ar fi de bogată material, o Biserică goală în timpul slujbelor de duminică sau de sărbători ar fi săracă din punct de vedere spiritual. Bogăția materială poate fi o binefacere sau o ispită; depinde cât de mult ne legăm de ea. Cu o bucată de pâine, dacă este oferită cu dragoste frățească unui om sărac, poți să câștigi Raiul. Cu multe bogății materiale, dacă aceste bunuri materiale devin scopul ultim al vieții, poți să pierzi mântuirea.

Credincioșii sunt bogăția Bisericii noastre. Oricât ar fi de bogată material, o Biserică goală în timpul slujbelor de duminică sau de sărbători ar fi săracă din punct de vedere spiritual.

De aceea Mântuitorul Iisus Hristos ne învață să folosim bunurile materiale în lumea aceasta ca o expresie a dragostei noastre frățești. Din acest punct de vedere, dacă devine un simbol de comuniune, materia se înduhovnicește, primește un sens spiritual. Dacă blochează ca un zid despărțitor comuniunea dintre noi și Dumnezeu sau dintre oameni, materia devine un pericol.

Mântuitorul Hristos, observând un bogat care ținea prea mult la bogățiile sale pământești și se legase de bunurile materiale ca de ultima realitate, spune că acesta se mântuiește cu anevoie sau cu greutate. Pe de altă parte, însă, Sfânta Scriptură oferă ca exemple oameni bogați precum Avraam, Iov, în Vechiul Testament, sau Barnaba, în Noul Testament, cel care a finanțat multe din călătoriile misionare ale Sfântului Apostol Pavel. Noi, în Biserică, avem o rugăciune pentru preotul iconom, iconom stavrofor sau purtător de cruce.

În rugăciunea aceasta se cere ca acesta să chivernisească, adică să administreze cu bucurie averea Bisericii, cerându-se ca această lucrare să se facă și prin rugăciunile sfântului bun biruitor ucenic Barnaba.

Titi Dincă: Cu îngăduința Prea Fericirii Voastre, să continuăm șirul acestor idei discutând despre opera socială a Bisericii, instituție care se află în topul credibilității românilor.

Patriarhul Daniel: Din punct de vedere al disponibilităților financiare, Biserica Ortodoxă Română este foarte săracă. Cunosc acest lucru din experiența proprie, din multele activități pe care le-am început în Moldova, la Iași. Noi nu dispunem de sume de bani după nevoile pe care le avem pentru a ajuta în mod eficient, efectiv, pe cei săraci. Biserica este bogată în sensul că are multe mănăstiri sau opere de artă, dar, din punct de vedere al banului, al unei productivității care să aducă imediat un venit, este foarte săracă în raport cu nevoile sale de ajutor.

De aceea, noi vă spunem să ajutați Biserica acum pentru ca ea să ajute pe cei mai săraci, îmbinând spiritualitatea cu disponibilitatea de a ajuta pe cel bolnav, pe cel flămând, pe cel sărac.

Se spune că Biserica Antiohiei, în timpul Sfântului Ioan Gură de Aur, hrănea zilnic 3.000 de oameni cu produsele sau banii proveniți de la câteva familii de oameni bogați. Dacă toți bogații ar face acest lucru, spunea Sfântul Ioan Gură de Aur, atunci nu am mai avea oameni săraci în oraș. Noi nu ne referim întotdeauna la bogăția care aparține direct Bisericii, dar bogații cu dare de mână, dacă sunt credincioși, pot face foarte mult bine la solicitarea Bisericii.

Noi, ca Biserică, suntem săraci în raport cu nevoile existente, dar oamenii cu dare de mână, numiți sponsori sau binefăcători, după cum erau chemați odinioară, pot completa ceea ce lipsește Bisericii ca instituție.



Titi Dincă: Apreciind efortul pe care îl faceți în această seară, vă invit să trecem la într-un alt registru de idei. Ultima perioadă a fost marcată de dezbaterile publice în care s-a discutat despre tipul de mentalitate al viitorului Întâistătător al Bisericii Ortodoxe Române: tradiționalist sau modernist. Care este opinia Prea Fericirii Voastre în această privință?

Patriarhul Daniel: Eu cred că creștinul ortodox este prin definiție un tradiționalist pentru că are datoria de a transmite credința primită fără a diminua conținutul ei. În același timp, însă, trebuie să ținem cont de faptul că un tradiționalist poate fi static sau dinamic. De pildă, Noul Testament a fost scris în limba greacă. Dacă îl citim numai în limba greacă sau celebrăm Sfânta Liturghie numai în limba greacă sau în limba slavonă, atunci suntem tradiționaliști statici.

Dacă traducem Noul Testament și Sfânta Liturghie în limba română, conținutul rămânând același, noi adaptăm pentru contemporanii noștri înțelegerea acestui conținut. Aceasta înseamnă o tradiție dinamică. Conținutul rămâne același, dar forma de prezentare, adecvată timpului nostru, ține de dinamica tradiției.

Noi nu putem fi împotriva tradiției, dar putem reprezenta tradiția fie într-o formă statică, repetitivă, fie într-una dinamică. De pildă, Sfântul Apostol Pavel,  dacă ar fi fost contemporan cu noi, ar fi folosit astăzi, nu numai corabia, ci și avionul. Dar, nu putem fi moderni, în sensul de secularizați sau în sensul de a ne rupe radical de tradiție.

Titi Dincă: Întotdeauna, Sfânta Scriptură și Sfânta Tradiția au reprezentat tezaurul principal al Bisericii Ortodoxe Române. Din 1925 și până în prezent, fiecare Întâistătător al Bisericii Ortodoxe Române a avut o grijă specială față de tipărituri. Prea Fericirea Voastră, ce părere aveți despre transmiterea acestui tezaur prin intermediul factorilor de comunicare modernă (televiziune, radio, cotidian)?

Patriarhul Daniel: Continuăm tradiția tipăriturilor deoarece cartea de rugăciune sau cartea de învățătură rămân foarte necesare. Însă, prin mijloacele de comunicare modernă, televiziune sau radio, cuvântul se prelungește și devine mai accesibil multor oamenilor care nu au bani să-și cumpere cărți sau care nu pot citi atât de mult și care doresc să participe într-o formă mai vie la viața Bisericii, să asculte zilnic Sfânta Liturghie sau unele rugăciuni, să audă știri din viața eparhiilor noastre.

Din această perspectivă, televiziunea și radioul devin mijloace moderne de completare a tipăriturilor, iar nu de contrazicere a lor. De asemenea, un cotidian este foarte necesar, deoarece lumea dorește să fie informată fără întârziere și în fiecare zi despre viața concretă a Bisericii.

Noi, Biserica, trebuie să mergem mai adânc în propria tradiție și să nu rămânem doar la ritualism, ci să explicăm sensul existențial al slujbei, al rugăciunii, al cultului nostru.

Titi Dincă: Ați vorbit despre o anumită provocare a secularismului. Care este poziția Bisericii Ortodoxe Române în raport cu fenomenul de secularizare a individului și a societății moderne?

Patriarhul Daniel: Este necesar ca, în primul rând, să definim termenul de „secularizare” din punct de vedere teologic. Secularizarea înseamnă construirea vieții personale și a societății fără referire la Dumnezeu și la valorile religioase. Oamenii secularizați nu sunt în mod obligatoriu atei, ci mai mult indiferenți sau nihiliști.

Aceștia uită de Dumnezeu, dar nu Îl neagă în mod direct, ca și când ar spune că Dumnezeu nu există. Ei, mai degrabă, nu înțeleg utilitatea rugăciunii, a slujbei sau a participării la viața Bisericii. Din acest punct de vedere, secularizarea este o atitudine de indiferență față de prezența lui Dumnezeu și față de necesitatea ritmării vieții noastre și deschiderii sale spre veșnicie.

Rămânerea în seculum, în lume, în timpul nostru, ca o realitate închisă și fără finalitate eternă, este o tentație foarte mare. Ne atașăm de lumea aceasta ca de ultima realitate. Există o fază de secularizare sub forma înstrăinării față de religia tradițională.

În Franța s-a observat, începând cu anii `60, un fel de negare a Bisericilor tradiționale, catolice sau protestante. Însă, această fază nu a durat prea mult întrucât profesorii universitar de chimie sau fizică, de științe ale universului, au început să caute o dimensiune spirituală în tot felul de științe sincretiste sau religii orientale, ca de exemplu practicile ocultiste ale africanilor care presupuneau ca ar avea harisma specială de a prevede viitorul. În „Le Monde” erau anunțuri privind posibilitatea de a afla care este viitorul imediat sau de a prevede șansa unui câștig la loto.

Așadar secularizarea tinde să se transforme în căutarea unei spiritualități mult mai difuze, haotice, decât a uneia organizate sistematic. Din acest punct de vedere cred că noi, Biserica, trebuie să mergem mai adânc în propria tradiție și să nu rămânem doar la ritualism, ci să explicăm sensul existențial al slujbei, al rugăciunii, al cultului nostru, ca omul să înțeleagă că, de fapt, credința – una asumată în mod conștient și existențial – este o problemă de viață, nu doar o problemă de tradiție repetitivă, de tradiție moștenită.


INTERVIU INEDIT | Patriarhul Daniel vorbeşte despre
misiunea Bisericii în ultimii 10 ani


Titi Dincă: Pentru că ați amintit de confruntarea existentă, în Occident, dintre fenomenele de tip sincretist și spiritualitatea autentică, aș vrea să deschidem un alt culoar de discuție. Cu trecerea timpului, milioanele de români care muncesc în Occident manifestă o nevoie tot mai mare de spiritualitate, tradiție și obiceiuri autohtone. Credeți că aceasta face parte din spiritul românesc?

Patriarhul Daniel: În primul rând, cred că face parte dintr-o experiență a vieții care riscă să-și piardă rădăcinile. Această categorie de oameni care migrează se întâlnește în câteva zile cu un mediu cultural diferit, cu un mediu al spiritualității creștine diferit de cel de acasă și atunci are nevoie de repere. Pentru cei care migrează, Biserica, comunitatea ortodoxă românească este un reper. Ei doresc să țină legătura cu cel de acasă, dar, în același timp, să câștige și ceva bani în țara în care a migrat persoana sau familia respectivă. Din acest punct de vedere credem că cei care sunt mai în vârstă au mare nevoie de aceste repere.

Pentru cei care migrează, Biserica, comunitatea ortodoxă românească este un reper.

Însă, cei care se nasc acolo se adaptează la noul context mai ușor decât părinții lor care vin din altă țară. Din punct de vedere al specificului românesc, credem că este foarte greu ca un român să fie un ateu convins. El consideră că religia face parte din identitatea proprie, chiar dacă nu toți românii sunt la fel de religioși. Probabil, aceasta se explică prin faptul că noi nu am fost creștinați în mod forțat sau printr-un ordin, ci procesul de creștinare și de formare a poporului român au coincis.

Astăzi, putem spune chiar că bogăția spirituală a Ortodoxiei ne determină să comparăm ceea ce avem ca moștenire cu ceea ce au alții. Oamenii se duc în Occident pentru o bunăstare materială, dar cine este obișnuit să nu renunțe la partea spirituală nu se mulțumește doar cu banul. Banul este necesar, dar nu poate umple sufletul omului, fiindcă acesta este făcut pentru o iubire de comuniune veșnică cu Dumnezeu. Omul nu poate fi umplut cu lucruri limitate și trecătoare, chiar dacă aceste lucruri trecătoare înseamnă mulți bani.

Titi Dincă: În ultimii 17 ani, Biserica Ortodoxă Română a pătruns destul de greu în Occident. Cu timpul, oamenii s-au adunat în jurul Bisericii, iar acum există, la cererea românilor, numeroase parohii ortodoxe române în Occident. Care este, de fapt, în momentul de față, strategia Bisericii Ortodoxe Române în ceea ce privește grija pe care trebuie să o aibă în raport cu aceste comunități care sunt în permanentă creștere?

Patriarhul Daniel: Considerăm că strategia noastră este una pozitivă, dat fiind faptul că se înființează noi parohii și avem deja câteva eparhii. Dar, această strategie trebuie amplificată. Numărul credincioșilor ortodocși români plecați în străinătate este foarte mare în raport cu parohiile existente. Dat fiind faptul că în Europa Occidentală, mai ales în Italia și Spania, sunt 2-3 milioane de români ortodocși, ar trebui înființate și mai multe parohii. De asemenea, avem nevoie de noi eparhii. Datorită distanțelor foarte mari, un episcop care este mitropolit pentru o jumătate de continent nu poate să cunoască sau să viziteze suficient de des și să aibă grijă de aceste parohii.

Deși are părți comune în Uniunea Europeană, legislația respectă specificul fiecărei țari și, după cum și religiozitatea își are specificul său. De pildă, țările nordice sunt majoritar-protestante, în timp ce cele din sud, din jurul Mării Mediterane, sunt țări cu majoritar-catolice. Deci, trebuie știut specificul și legislația fiecărei țări ca să putem ajuta pe acești credincioși nu doar cu slujba de duminică, ci să se poată integra, să-și găsească un loc de muncă sau, în cazul celor foarte săraci, să fie ajutați cu o cantină pe lângă parohie.

De aceea, avem nevoie de multe lăcașuri de cult. Deocamdată, am primit împrumut de la diferite Biserici Romano-Catolice, Anglicane și Protestante, cu care avem relații bune, spații liturgice unde săvârșim Sfânta Liturghie ortodoxă. Dar este necesar ca noi să ne construim biserici românești, așa cum sunt ele acasă, cu pictură ortodoxă, cu toate obiectele specifice cultului ortodox.

Titi Dincă: În predica rostită la ceremonia de întronizare Prea Fericirea Voastră ați spus că prima grijă constă în „păstrarea, prețuirea și cultivarea moștenirii spirituale luminoase pe care a lăsat-o Fericitul întru pomenire Părintele nostru Patriarh Teoctist”. În cadrul aceste moșteniri se află și Mitropolia Basarabiei. Apariția acestei Mitropolii a dus la apariția unui formalism în relațiile dintre Biserica Ortodoxă Română și cea Rusă. Care este strategia de reînchegare a dialogului dintre aceste două Biserici surori?

Patriarhul Daniel:  Dorim să intensificăm acest dialog. Deja, ca o reluare a dialogului, este prevăzută o întâlnire în luna noiembrie la Moscova și, în același timp, credem că, din experiență, am învățat să gândim mai nuanțat. Sigur, unitatea ortodoxă este una teritorială, dar apartenența politică a unui teritoriu este altă problema. Acum, când teritoriul se declară independent, avem o situație nouă. Republica Moldova nu este nici parte din Federația Rusă, nici parte din România. Este o situație nouă care trebuie înțeleasă, combinată cu libertatea oamenilor de a-și manifesta apartenența la una sau alta dintre Patriarhii.

Noi recunoaștem că Mitropolia  Moscovei are acolo o structură, dar, reciproc, cerem același lucru și pentru Mitropolia care ține de București. Nu este ușor să găsești soluții, mai ales atunci când există și o fluctuație a preoților care trec de la o Mitropolie la cealaltă, dar de ambele părți există dorința vie de a găsi, totuși, o soluție, să înțelegem mai bine situația complexă și, în același timp, să cooperăm mai mult pe teren practic și pastoral-misionar.

Ca și în alte părți, în Republica Moldova există foarte multe mișcări, chiar și neoprotestante, care sunt mult mai active și eficiente în timp ce noi adesea ne certăm unii cu alții. De aceea, trebuie să trecem de la ceartă la dialog, de la confruntare la o cooperare mai credibilă. De asemenea, avem în comun probleme în diaspora. Diaspora, sau Ortodoxia din Occident necesită o cooperare între Bisericile Ortodoxe surori. Din acest punct de vedere credem că este necesar un dialog permanent cu Biserica Ortodoxă Rusă, cu Biserica Greacă și, mai ales, cu celelalte Biserici Ortodoxe care fac parte din Uniunea Europeană.

Nu este vorba numai de jurisdicții, ci de o mărturie comună care să devină mai credibilă decât atunci când este contradictorie și izolată. Noi, după convorbirile pe care le-am avut cu diverși ierarhi din Biserica Ortodoxă Rusă, am simțit o deschidere, o dorință de reluare a dialogului și de rezolvare a problemelor, chiar dacă soluțiile nu sunt definitive, ci provizorii.

Trebuie să vedem care sunt nevoile concrete ale Bisericii și ale vieții pe care și-o desfășoară în societate.

Titi Dincă: Prea Fericite Părinte Patriarh, intrăm într-o nouă etapă a vieții bisericești în România. Învățământul teologic, care a avut o dinamică aparte în ultimi 17 ani, a dezvăluit că are o mare capacitate de a genera cadre menite să devină oameni care să învețe pe viitori slujitori ai Bisericii. În momentul acesta unde ne situăm? Sunt suficienți preoți? Sunt suficiente persoane care activează în plan social sau în filologie? Care trebuie să fie strategia acestui învățământ telogic?

Patriarhul Daniel: În primul rând, trebuie să ținem cont de două aspecte: teologia se studiază cu o finalitate concretă, practică sau se studiază de plăcere, doar din dorința de a se informa. În Franța, am văzut mulți pensionari care s-au înscris la teologie și studiază la Facultatea de Teologie Catolică fie la fără frecvență, fie prin corespondență. Conștienți că nu vor mai fi angajați în planul vieții practice a Bisericii, dar din dorința benefică de a aprofunda credința la o Facultate de Teologie, ei studiază teologia pentru teologie.

Dar, așa cum spune un proverb latin că studiem nu pentru școală, ci pentru viață (lat. – Non scholæ, sed vitæ discimus), trebuie să vedem care sunt nevoile concrete ale Bisericii și ale vieții pe care și-o desfășoară în societate. A fost mare nevoie de preoți și de profesori de religie pentru că, după modelul din timpul interbelic, a fost reintrodusă religia în școală. Acum, în general, atât parohiile, cât și posturile de profesori de religie s-au completat. Nu mai este nevoie urgentă de un număr atât de mare de cadre didactice.

Din punct de vedere social, și noua Lege a cultelor asigură o bază solidă, fiind o lege organică. Cooperarea Stat-Biserică în domeniul social și fondurile europene care vin prin programul FARE fac necesară existența câtor mai mulți asistenți sociali. Din păcate, mulți din cei care s-au pregătit în domeniul asistenței sociale în Facultățile de Teologie, pentru că nu li s-au acordat locuri de muncă, au plecat în Italia pentru un salariu dublu decât cel de aici pentru ca să se îngrijească de bătrânii familiilor de acolo. Deci, am avea nevoie de mai mulți asistenți sociali care să fie integrați în aceste programe. În formarea unui asistent social nu este vorba doar despre o știință socială, ci și despre o dimensiune spirituală.

Dacă noi privim un bolnav sau un bătrân doar ca pe un individ sau ca pe un simplu număr, atunci asistența socială nu mai are aceeași profunzime ca atunci când văd într-o persoană Chipul lui Hristos suferind sau pe Mântuitorul Hristos cerând iubirea și ajutorul nostru într-o situație concretă. Dimensiunea spirituală în asistența socială este foarte importantă.

Revenind la situația actuală a învățământului teologic, este necesar să vorbim nu numai de număr sau de cantitate. Trebuie să îmbunătățim calitatea studiilor la toate nivelurile și să legăm studiul teologic erudit, academic cu gândul la activitatea socială și pastorală a Bisericii. Deci, să avem o pregătire solidă, academică, dar și o finalitate misionară sau pastorală.


Editura Basilica | Un deceniu de slujire a Bisericii Ortodoxe Române surprins într-un album omagial


Titi Dincă: În ultimii 17 ani s-au dublat numărul mănăstirilor din Moldova. Monahismul aduce în prim plan o manieră de viață spirituală care se poate constitui într-un model de viață morală. Care este grija pe care Biserica Ortodoxă Română trebuie să o acorde unui monahism în autentică dezvoltare?

Patriarhul Daniel: În primul rând, faptul că am avut atâtea vocații pentru monahism a fost o vocație de la Dumnezeu. Numărul mare de mănăstiri și schituri care s-au înființat după revoluția din 1989 a fost benefic care, credem, că trebuie să fie ajutate. Unele dintre ele se confruntă cu o situație economică foarte precară. Sunt unele schituri de-a dreptul foarte sărace. Lumea, plecând în Occident, nu mai vine în număr atât de mare la aceste schituri și mănăstiri și, prin urmare, nu mai sunt susținute financiar și moral. De aceea, trebuie ca tinerii care se află în mănăstiri să fie ajutați să aprofundeze viața spirituală și să învețe teologie.

Am cerut tuturor tinerilor monahi din mănăstirile Arhiepiscopiei Iașilor să urmeze fie seminarul, fie Facultatea de Teologie. Avem câteva sute de tineri monahi care au studiat teologia și care se bucură acum pentru că nu mai au complexul de a fi preot de mănăstire fără licență în Teologie sau diplomă de absolvire a Seminarului. Această pregătire este și una misionară.

Mănăstirile noastre nu mai permit, datorită lucrărilor agricole de supraviețuire, timp pentru studiu. Foarte adesea rugăciunea nu mai este profundă, deoarece timpul lor de studiu sau de rugăciune este absolvit de grijile imediate pentru supraviețuire, pentru construirea chiliilor sau pentru terminarea construcției unei biserici.

În același timp, trebuie să ne gândim că există ispita secularizării care atinge toate instituțiile și, uneori, poate să afecteze și unele mănăstiri care sunt mai aproape de oraș, unde se poate constata că un tânăr monah trebuie să lupte foarte mult ca să-și păstreze programul lui zilnic de rugăciune. În acest sens, pot să vă spun că foarte mulți monahi și monahii se bucură de postul de radio Trinitas. Unii au spus că, pe lângă rugăciunile rânduite, se roagă și noaptea odată cu rugăciunile difuzate la Radio Trinitas.

Mănăstirea completează viața liturgică a parohiei.

Deci, este nevoie de o susținere a vieții monahale. Cel mai potrivit lucru este cooperarea, nu concurența, dintre parohie și mănăstire. Mănăstirea completează viața liturgică a parohiei. Sunt oameni în oraș care nu se mulțumesc cu Sfânta Liturghie și doresc să participe și la Vecernie. Întrucât nu în toate parohiile se pot oficia Vecernii duminică seara, credincioșii dornici de o viață spirituală mai profundă pot merge la mănăstirile din oraș sau de lângă oraș.

Din acest punct de vedere trebuie să ne gândim la nevoile spirituale ale credincioșilor. De altfel, am văzut mulți preoți care vin ei înșiși cu credincioșii la mănăstire să se spovedească. Această într-ajutorare dintre parohie și mănăstire este foarte benefică.

Titi Dincă: Cine este responsabil și care este strategia Bisericii în privința generării unor discuții tematice legate de nevoia unei vieți morale în societate și a unor relații onorabile, chiar și în ceea ce înseamnă spiritul în afaceri?

Patriarhul Daniel: Cred că este necesară o dezvoltare a dialogului dintre teologii clerici și teologii laici, pe de o parte, dar și între teologi și oamenii de alte profesii, pe de altă parte. De pildă, dialogul dintre preoți și medici, ca și cel dintre preoți și educatori este foarte necesar, mai ales că avem mari probleme cu acei copiii care au rămas în țară în timp ce părinții lor s-au dus să câștige un ban în străinătate.

Acestor copii li se schimbă comportamentul, le scade eficiența în ceea ce privește asimilarea materiilor de învățământ sau frecventarea școlilor. Deci, este nevoie de o gândire în dialog, în echipă, de oameni cu un scop comun, dar cu pregătire diferită. Faptul că unii studenții în teologie studiază și alte discipline este benefic mai ales pentru dialogul cu științele exacte sau ale universului, ale naturii.

Avem nevoie de a cunoaște Teologia, dar și de a-i asculta pe credincioși.

Pe de altă parte, nu dialogul în sine este un scop, ci modul în care facem relevantă tradiția și credința pentru viața cotidiană, înțelegem ce semnificație are crezul, icoana, sau rugăciunea pentru viața noastră zilnică. Avem nevoie de a cunoaște Teologia, dar și de a-i asculta pe credincioși pentru că, adesea, discursul direct, corect și academic nu se leagă de nevoile imediate ale credincioșilor.

Titi Dincă: La fiecare sărbătoare mare participă mulțimi mari de credincioși. Marile sărbători sunt un reper și creează un spirit de unitate. Dar, ele reprezintă și o oportunitate, în sensul bun al cuvântului, pentru ierarhi de a readuce la zi nevoile pe care le are fie Biserica, fie creștinii în raport cu Biserica. Care este rolul sărbătorii creștine?

Patriarhul Daniel: În primul rând, sărbătoarea este un exercițiu al libertății. Cine nu sărbătorește, nu iese din capcana unei vieți productiviste, care se măsoară în cantități sau în număr. Gratuitatea și experiența harului lui Dumnezeu se văd în primul rând în sărbătoare, pentru că în sărbătoare nu producem ceva imediat. Aceasta nu înseamnă că nu este utilă. În sărbătoare cultivăm relația noastră cu Dumnezeu și cu semenii. Cultura sufletului este tot atât de importantă ca și cultura pământului. Când oamenii se întâlnesc, își vorbesc, se bucură, se adună în jurul sfinților, se întărește comuniunea dintre ei.

O viață fără sărbătoare este o viață lipsită de sens. Sărbătoarea dă sens pentru că în timpul sărbătorii arătăm dărnicie, ospitalitate și prețuim persoana cu care ne întâlnim, sau ne rugăm, mai mult decât eficiența persoanei în cadrul unei producții în fabrică sau în uzină. Aș spune că Biserica a făcut din sărbătoare momente de generozitate și de dărnicie, nu de acumulare. În sărbătoare nu se acumulează nimic material, ci mișcarea este inversă, de dărnicie.

Nevoia de comuniune este tot atât de mare ca și nevoia de hrană fizică și îmbrăcăminte.

Cu ocazia marilor sărbători suntem îndemnați să facem milostenie. Atunci când trăim sărbătoarea ca un moment de sfințire a vieții noastre, atunci simțim în sărbătoare harul lui Dumnezeu. Sărbătorile au fost, atât în familie, cât și în popor, mijloace de păstrare a comuniunii între oameni, între rudele de la distanțe mari. Adeseori, hramurile au unit pe românii din interiorul sau din afara granițelor țării.

De aceea am fixat și o zi, Duminica Migranților, prima duminică după sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului. Deci, nevoia de comuniune este tot atât de mare ca și nevoia de hrană fizică și îmbrăcăminte și, din acest punct de vedere, sărbătoare nu este un timp pierdut, ci un timp sfințit.

Pentru a respecta propria identitate religioasă este necesar să respectăm identitatea religioasă a celorlalte persoane.

Titi Dincă: Prea Fericite Părinte Patriarh, ne aflăm într-o lume care, asemenea unui mozaic, are valențele diversității. Ce rol are Biserica Ortodoxă Română în dialogul cu celelalte confesiuni sau minorități și în promovarea diversității relațiilor inter-umane?

Patriarhul Daniel: Din punct de vedere al experienței istorice noi avem o mulțime de creștini ortodocși care trăiesc în Africa sau în Asia. Avem creștini ortodocși care de secole conviețuiesc cu cei de alte confesiuni, iar la noi în țară am avut secole la rând o conviețuire pașnică cu cei de alte religii. Un român bun la suflet nu depune cine știe ce efort diplomatic ca să fie un om tolerant sau ca să respecte identitatea fiecărei persoane.

Pentru a respecta propria identitate religioasă este necesar să respectăm identitatea religioasă a celorlalte persoane. Nu putem face un dialog sincer dacă nu ne respectăm reciproc și dacă nu îl înțelegem pe celălalt.

Există acum o mulțime de credincioși români ortodocși care au intrat în localități romano-catolice în care nu a existat niciodată o comunitate ortodoxă. Am vorbit cu câțiva italieni care ne-au confirmat că acești români se roagă de trei ori mai mult și își exprimau bucuria de a-i avea printre ei. Cu mici excepții, majoritatea românilor din diasporă sunt buni creștini, evlavioși, fiind admirați de localnici. Tot așa, noi ne bucurăm când vedem credincioșii ortodocși copți din Egipt, care trăiesc în condiții ostile, dar care sunt atât de frecvenți în credința lor, fără a fi fundamentaliști. Noi nu ne putem compara cu ei, întrucât practica credinței lor este una existențială.

Pot să dau un exemplu. Aici, la Patriarhie, când aveam oaspeți din străinătate, Prea Fericitul Patriarh Teoctist ne cerea, uneori, să oferim chilia sau camera noastră pentru câteva zile. Întâmplător, am văzut că o delegație a Bisericii din Egipt nu a folosit patul deloc; dormea pe rogojină, iar de la ora 5.00 dimineața până la 7.30 membrii delegației făceau rugăciunea pe rogojină, lângă pat.

Această viețuire monahală face parte din programul de rugăciune al primelor mănăstiri ortodoxe din Egipt. Deci, dacă nu-i putem imita, cel puțin să-i prețuim și să-i admirăm. Dacă avem un dram de smerenie, atunci putem vedea mai întâi lumina din celălalt și, astfel, putem să închegăm relații de prietenie cu ceilalți, chiar dacă sunt de alte confesiuni. Bineînțeles, aceasta cu condiția ca noi să ne păstrăm identitatea noastră.

Catedrala patriarhală este foarte mică și nu mai corespunde nevoilor actuale ale credincioșilor.

Titi Dincă: Revin la cuvintele rostite de Prea Fericirea Voastră în predica din cadrul ceremoniei de întronizare, când ați spus că prima grijă constă în „păstrarea, prețuirea și cultivarea moștenirii spirituale luminoase pe care a lăsat-o fericitul întru pomenire Părintele nostru Patriarh Teoctist”. Una din aceste moșteniri este și dezideratul de ridicare a unei catedrale a demnității noastre românești. Rămâne un deziderat pentru Biserică?

Patriarhul Daniel: Eu cred că am trecut de la faza de deziderat la cea de necesitate urgentă. Azi văzut astăzi ce penibil ne-am simțit că în Catedrală au fost numai invitații, nu a fost și poporul, credincioșii noștri stând afară. Catedrala patriarhală este foarte mică și nu mai corespunde nevoilor actuale ale credincioșilor. Ea a fost biserica unei mănăstiri din secolul al XVII-lea. Deci, nu este vorba de o ambiție, sau de o necesitate pastorală sau misionară, ci este în joc demnitatea unei capitale europene.

Când s-a construit Ateneul Român se spunea: „Dați un leu pentru Ateneu!”. Acum, am putea spune că avem nevoie de o catedrală pentru capitală. Este penibil faptul că acest oraș mare, în plină extindere, nu are o catedrală.

Prioritățile sunt multiple, dar, în primul rând, trebuie să ne gândim la viața spirituală.

Titi Dincă: Am încercat ca prin vocea Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe Române să definim planul programatic al Bisericii. Care este cel mai urgent proiect pe care îl aveți în vedere?

Patriarhul Daniel: Continuarea celor începute. Împreună cu Sfântul Sinod vom găsi etape noi de lucrare misionară, dar considerăm că am început o lucrare pastorală în atâtea direcții, încât, însăși continuarea lor necesită un efort nu numai de energie, dar și de susținere materială și financiară. Prioritățile sunt multiple, dar, în primul rând, trebuie să ne gândim la viața spirituală. Dacă dezvoltăm o operă socială fără un suport duhovnicesc, riscăm să ne secularizăm, deși intenția operei sociale este una pozitivă.

Așadar, nu trebuie să despărțim Liturghia de filantropie și filantropia de Liturghie, sau opera socială de viața duhovnicească. Doar așa vom merge pe o linie sigură pentru că este verificată de Sfânta Tradiție a Sfinților Părinți care, până astăzi, ne-au arătat că, dacă gândim cele spirituale și cele materiale împreună, binecuvântăm pe Dumnezeu și la nivelul spiritului și la nivelul materiei.

Titi Dincă: Am ajuns la finalul emisiunii și doresc să vă mărturisesc că am fost deosebit de onorat de prezența Prea Fericirii Voastre. Mulțumesc pentru că ați acordat exclusivitate posturilor publice de televiziune și de radio.

Patriarhul Daniel: Noi vă mulțumim și vă suntem recunoscători pentru că, în cadrul emisiunilor dumneavoastră, ați făcut cunoscută moștenirea pe care o avem de la Patriarhii de vrednică pomenire Miron, Nicodim, Iustinian, Iustin și Prea Fericitul Teoctist, care au îmbogățit tezaurul Bisericii Ortodoxe Române prin activitatea și lucrarea lor. Noi mulțumim postului de televiziune națională pentru că este o televiziune care face misiune.

Foto: arhiva ZL

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns


Știri recente