Craiova: 6 lăcaşuri de cult îl au ocrotitor pe Sfântul Nicolae (Hartă)

Miercuri îl sărbătorim pe Sfântul Ierarh Nicolae, un sfânt foarte apreciat în ţara noastră. Evlavia craiovenilor faţă de Sfântul Nicolae s-a concretizat în zidirea unor lăcaşuri de cult închinate acestuia. În Craiova sunt 6 lăcaşuri de cult care îl au ca ocrotitor pe Arhiepiscopul Mirelor Lichiei, informează site-ul oficial al Eparhiei.

Între cele mai vechi se regăseşte Biserica „Sfântul Nicolae” – Dorobănţia, fiind ridicată pe locul unei bisericuţe din lemn la anul 1793, din iniţiativa clucerului Constantin Fotescu. A fost restaurată şi renovată din temelii în perioada 2011-2014, printr-un proiect cu finanţare europeană, fiind resfinţită în anul 2014 de Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei. Este una dintre bisericile vechi ale Cetăţii Băniei.


Biserica Parohiei Amaradia poartă hramurile „Sfântul Nicolae” şi „Schimbarea la Faţă”. S-a numit, în trecut, Sfântul Nicolae”- Belivacă, după numele unuia dintre ctitori, sau „Sfântul Nicolae ot Trăistari”, după îndeletnicirea unora dintre „megieşii” din „drumul Amărăzii”. Denumirea „Sfântul Nicolae”-Amaradia i s-a dat în anul 1950, după numele străzii şi cartierului pe care-l deserveşte.


Biserica „Sfântul Nicolae” – Brânduşa a fost ridicată în anul 1793, pe locul unei mai vechi biserici de lemn. După anul 1855, aici au avut loc mai multe reparaţii, fiind resfinţită în anul 1902.


Biserica Parohiei Craioviţa I a fost ridicată în anul 1770. De-a lungul timpului au fost supusă unor lucrări de restaurare şi consolidare. Ultima lucrare de acest gen a avut loc în anul 1996.


Biserica Parohiei Ungureni, închinată tot Sfântului Nicolae, a fost construită în perioada anilor 1774-1780 pe locul unei biserici mai vechi de lemn, în vechea mahala a ungurenilor, aşa cum erau numiţi păstorii veniţi din Ardeal să-şi vândă oile.


Nu în ultimul rând, este de amintit că Mănăstirea Coşuna Bucovăţul Vechi, situată în incinta Seminarului Teologic „Grigorie Teologul”, a fost ridicată în anul 1483. A fost zidită din piatra (la temelie) şi cărămida (pentru soclu şi ziduri) vechiului castru roman Pelendava. Astăzi, biserica este monument istoric. În lăcaşul de cult sunt oficiate slujbe doar la ocaziile speciale: de hram şi la sărbătorile mari.

Comentarii Facebook


Știri recente