Copiii din Negrești înscriși în programul de burse al Mitropoliei Germaniei au fost vizitați de Înaltpreasfințitul Serafim

Mitropolitul Serafim și Episcopul Ignatie s-au rugat miercuri împreună cu tinerii din Negrești, în cadrul Sfintei Liturghii oficiate în Parohia „Pogorârea Sfântului Duh”.

Înaltpreasfințitul Părinte Serafim obișnuiește să îi viziteze des pe copiii care sunt ajutați financiar de Mitropolia Germaniei pentru a nu abandona școala.

De peste cinci ani, prin Proiectul Burse pentru copii săraci din Moldova, 350 copii proveniţi din familii cu posibilități materiale reduse din Negrești și împrejurimi primesc lunar echivalentul a 30 euro pentru acoperirea cheltuielilor legate de şcolarizare.

Episcopul Ignatie despre ipocrizie

După citirea textului evanghelic, Părintele Episcop Ignatie a vorbit despre ipocrizie, pornind de la avertismentul adresat de Domnul celor făţarnici (Matei 23: 29-39).

„A fi ipocrit înseamnă a spune una și a face altceva. Există un contrast teribil între ceea ce omul verbalizează și faptele lui”.

Dar „ipocrizia este mai mult decât atât”, a atras atenția Episcopul Hușilor, potrivit site-ului oficial al Eparhiei.

„Ea poate lua o formă foarte periculoasă în Biserica și în trăirea noastră: poți să fii ipocrit venind la biserică și crezând că dacă ai venit și ai stat jumătate de ceas şi ai dat un pomelnic ești credincios”, a spus ierarhul.

În continuare, chiriarhul a explicat că amânarea momentului Împărtăşirii, sau nesocotirea chemării lui Hristos, sunt moduri de a trăi nesincer credinţa:

„A trăi în chip mincinos credinţa mai înseamnă ca atunci când Hristos te chemă la Împărășanie, tu să stai ca și când nimeni nu te-a poftit”.

„Când te împărtășești se schimbă întreaga ta perspectivă. Se schimbă totul în jurul tău”, a mărturisit Episcopul Ignatie al Hușilor la Negrești, îndemnându-i pe credincioși să afle prin experiență folosul Euharistiei.

După slujbă a urmat un program artistic susţinut de copiii din Negreşti şi împrejurimi.

Miercuri după-amiază, Mitropolitul Serafim, însoţit de Prof. Doiniţa Mihai, coordonatoarea programului de burse la nivel local, a vizitat zece familii beneficiare.

Foto credit: Episcopia Hușilor

Comentarii Facebook


Știri recente