Cooperare misionară și responsabilitate socială

Patriarhul Daniel - Adunare Eparhială a Arhiepiscopiei Bucureştilor

În deschiderea şedinţei de lucru a Adunării Eparhiale a Arhiepiscopiei Bucureştilor, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a dat dat citire cuvântului intitulat Cooperare misionară și responsabilitate socială în care au fost expuse sintetic principalele activităţi desăfăşurate în Eparhie pe parcursul anului 2016:

În anul 2016, în cadrul Arhiepiscopiei Bucureștilor au funcționat 13 protopopiate, care totalizează un număr de 709 parohii (323 urbane şi 386 rurale), 40 filii și 109 paraclise. La acestea se adaugă un număr de 43 unități monahale (35 mănăstiri și 8 schituri) și 539 cimitire parohiale și mănăstirești. Numărul de angajați clerici care deservesc aceste unități de cult a fost de 1.131 preoţi şi 91 diaconi. Alături de aceștia, în instituțiile socio-medicale, structurile de apărare ale statului și cimitirele de stat și-au desfășurat activitatea 128 preoți de caritate. În ceea ce privește personalul din unitățile monahale, în anul 2016 au fost închinoviaţi un număr de 28 vieţuitori, a fost săvârşită o rasoforie, 4 tunderi în monahism şi au fost hirotoniți 4 ieromonahi și 2 ierodiaconi, numărul total al viețuitorilor din mănăstiri fiind de 758 persoane. În anul 2016, au fost hirotoniţi 31 preoţi şi 9 diaconi, care au fost numiţi în posturile vacante prin concurs, iar întru duhovnic au fost hirotesiţi 40 preoţi, în urma examenului de duhovnicie.

  1. Activitatea administrativ-pastorală și economico-patrimonială

În anul 2016 în Arhiepiscopia Bucureștilor au fost înființate 2 parohii, târnosite 8 biserici și sfințite cu agheasmă 2 lăcașuri de cult și 4 capele, unele dintre acestea fiind re-sfinţite în urma recepţionării lucrărilor de consolidare, restaurare sau renovare. La acestea se adaugă punerea pietrei de temelie pentru o biserică nouă și o capelă mortuară, lucrările la cele 47 biserici, 13 capele și 2 paraclise mănăstirești aflate în construcție și la cele 69 biserici și 6 capele la care se execută lucrări de consolidare sau restaurare, precum și cele 221 biserici în curs de pictare sau restaurare a picturii. În anul 2016 au fost recepţionate lucrările de pictură la 41 biserici.

În cuprinsul Arhiepiscopiei Bucureştilor, au fost oficiate, în anul 2016, 20.316 botezuri, 10.317 cununii şi 19.015 înmormântări.

Referitor la bunurile imobile bisericești, în anul 2016 au fost continuate lucrările topo-cadastrale efectuate la mai multe obiective de interes eparhial și național, au fost intabulate drepturi de proprietate asupra unor bunuri imobile parohiale pentru mai multe unități de cult.

De asemenea, Arhiepiscopia Bucureștilor a finalizat procedurile privind intabularea imobilelor Centrului eparhial situate în Str. Patriarhiei nr. 2 (Aleea Dealul Mitropoliei nr. 2-4-6), Aleea Dealul Mitropoliei nr. 17, Str. Patriarhiei nr. 25 (Aleea Dealul Mitropoliei nr. 12), Intrarea Miron Cristea nr. 1, 3, 5, 7 și 9.

Arhiepiscopia a susținut financiar, de asemenea, importante lucrări de consolidare şi pictură în mozaic la Salonul Sfinților Români din Reşedinţa Patriarhală și în zona Parcului Grădina Maicii Domnului aferent Reședinței Patriarhale. Au fost făcute investiții importante pentru reabilitarea şi modernizarea Amfiteatrului „I.G. Coman” și a spațiilor anexe din cadrul Facultății de Teologie Justinian Patriarhul din București, precum şi amenajarea şi dotarea a 20 camere noi pentru cazarea ierarhilor, preoţilor şi diaconilor (Casa Clerului, din cadrul Centrului cultural-social „Iustin Patriarhul” al Arhiepiscopiei Bucureştilor).

Din punct de vedere financiar, Fabrica de lumânări Făclia Sfinţilor Români s-a menținut și în anul 2016 ca principală sursă de venituri a Arhiepiscopiei Bucureștilor pentru susţinerea lucrărilor misionare ale acesteia. Totodată, Serviciul Colportaj a înregistrat o creştere a volumului de vânzări și o extindere a activităților specifice prin amenajarea magazinului Daruri pentru pelerini în incinta Gării de Nord din București, a Depozitului de aprovizionare și desfacere colportaj Lumini de Sărbători III din orașul Câmpina şi a Depozitului Lumini de Sărbători IV din oraşul Urlaţi, județul Prahova.

Veniturile obținute de Arhiepiscopia Bucureștilor din aceste activități economice sunt folosite pentru a susține activitățile administrativ-pastorale, cultural-misionare, educaționale și social-filantropice începute în anii precedenți, precum și cele prevăzute pentru anul în curs.

Arhiepiscopia Bucureștilor, prin Centrul eparhial, protoieriile și parohiile sale, a continuat să fie și în anul 2016 cel mai mare susținător financiar al Ziarului LUMINA, al postului Radio TRINITAS și al postului TV TRINITAS. Totodată, această Arhiepiscopie este și cea mai darnică eparhie în susținerea financiară a lucrărilor de construire a Catedralei Mântuirii Neamului (Catedrala Naţională).

Pentru creşterea calităţii vinului bisericesc, prin grija Cooperativei agricole Via Domnului (Mănăstirea Sfânta Maria – Urlați) a fost finalizat procesul de reconversie a plantațiilor cu viţă-de-vie, în suprafață totală de 40,4 ha, astfel încât la ora actuală întreaga suprafață viticolă proprietate a Arhiepiscopiei Bucureștilor este cultivată cu soiuri nobile având un potențial productiv și calitativ ridicat (Merlot, Fetească neagră, Cabernet Sauvignon, Fetească regală, Sauvignon blanc, Muscat Otonel). Prin reconversia plantațiilor s-a putut aplica o tehnologie modernă a întreținerii viței-de-vie, iar prin intrarea pe rod a suprafeţelor supuse reconversiei, vinificaţia s-a realizat direct pe soiuri și astfel au rezultat vinuri bisericeşti de calitate superioară, încât acestea sunt solicitate şi de alte eparhii din Patriarhia Română, apreciind raportul calitate-preţ. Cooperativa agricolă Via Domnului a obținut în anul 2016 două diplome locul 1 pentru micro-intreprinderi în județul Prahova – domeniul cultivarea strugurilor. Profitul financiar nu este unul mare, dar efortul este recompensat prin bucuria de-a cultiva tradiţia vinurilor bisericeşti de calitate.

  1. Activitatea cultural-misionară și educativă

În anul 2016, la Editura Cuvântul Vieţii a Mitropoliei Munteniei şi Dobrogei au fost publicate 16 lucrări înscrise în tematica anului 2016: Anul omagial al educației religioase a tineretului creștin ortodox și Anul comemorativ al Sfântului Ierarh martir Antim Ivireanul şi al tipografilor bisericești, în colecția Florilegii hrisostomice, scrieri omiletice, albume de artă, monografii de parohii și mănăstiri, broșuri, Calendarul creștin-ortodox 2017 etc.

În ceea ce privește învățământul teologic, la încheierea anului universitar 2015-2016 erau înscriși la toate specializările Facultății de Teologie Ortodoxă Justinian Patriarhul a Universității din București 968 studenți. La aceștia se adaugă și 404  masteranzi și doctoranzi. La Seminarul Teologic Liceal Ortodox Nifon Mitropolitul din București au fost înscriși 191 elevi pentru anul școlar 2015-2016. La Seminarul Teologic Liceal Ortodox Sfânta Filofteia – Mănăstirea Pasărea au fost înscrise 95 eleve pentru anul școlar 2015-2016. În învăţământul religios din școlile de stat activează 736 profesori de Religie, majoritatea având o rodnică activitate în rândul elevilor.

În anul 2016, în cadrul Seminarului Teologic Liceal Ortodox Nifon Mitropolitul din București a fost înființată Școala Postliceală Sanitară Sfântul Ierarh Nectarie, cu trei specializări pentru formarea de asistenţi medicali: medicină generală, farmacologie şi balneofiziokinetoterapie şi recuperare, având în prezent un număr de 120 elevi şi eleve.

Un proiect important cu tinerii, în anul 2016, a fost organizarea și desfășurarea Întâlnirii tinerilor ortodocși din toată lumea la București între 1 și 4 septembrie. În cadrul evenimentului au participat 2500 de tineri, care au luat parte la multiple activităţi, dintre care amintim: participarea la rugăciune comună, vizitarea obiectivelor principale ale Municipiului București, organizarea de conferinţe şi activităţi culturale, dezbateri pe teme de interes general,  organizarea unui concert de muzică pop etc. La toate aceste activități, tinerii participanți au fost însoțiți de cei peste 400 de voluntari ai Arhiepiscopiei Bucureștilor.

III. Activitatea social-filantropică

Activitatea caritabilă a Arhiepiscopiei Bucureştilor se desfăşoară la nivelul tuturor structurilor administrative ale eparhiei (protopopiate, parohii, mănăstiri) prin implicarea şi responsabilizarea clericilor şi mirenilor care fac parte din Biserică. Ea se manifestă în programe şi proiecte multiple, urmărind sprijinirea unui număr cât mai mare de persoane aflate în dificultate prin:

  1. Furnizarea de servicii sociale unor categorii diverse de persoane aflate în situaţie de dificultate, prin intermediul unor unităţi de asistenţă socială: cantine sociale, centre de zi pentru copii, cămine pentru bătrâni, unităţi medicale, centre de găzduire în regim de urgenţă
  2. Sprijinirea persoanelor provenind din grupuri vulnerabile prin oferirea de sprijin financiar sau material din partea unităţilor de cult, protopopiatelor şi Centrului Eparhial.
  3. Organizarea unor acţiuni caritabile ocazionale şi a unor campanii de sensibilizare în vederea sprijinirii persoanelor aflate în situaţii dificile.

Valoarea totală a ajutoarelor materiale şi financiare acordate instituţional şi raportate Centrului eparhial în anul 2016 a fost de 5.614.239,17 lei, la care se adaugă suma de 1.006.119,23 lei, valoarea produselor distribuite prin Programul Masa Bucuriei, realizat în cooperare cu supermarketurile Selgros şi Carrefour.

În această sumă nu intră cheltuielile privind o mulţime de activităţi caritabile ale parohiilor şi mănăstirilor în favoarea bolnavilor, bătrânilor, copiilor și săracilor, care nu au fost cuantificate financiar şi ca atare nici raportate sistematic Centrului eparhial.

Activităţile social-filantropice multiple n-ar fi fost posibile fără ajutorul preoților și credincioșilor din cuprinsul Arhiepiscopiei Bucureștilor, precum și al sponsorilor, donatorilor și binefăcătorilor care au înțeles să sprijine Biserica într-o vreme în care se cere multă implicare a Bisericii în activităţi sociale, dar ea este puţin ajutată de societatea secularizată.

Contextul actual al societății românești ne arată că avem nevoie urgentă de întărirea conștiinței ecleziale, astfel încât preoții și credincioșii Bisericii Ortodoxe Române, în mod conștient şi constant, să se comporte și acționeze în consens, solidaritate şi conlucrare. Numai comuniunea şi cooperarea dintre clerici și mireni ajută Biserica să fie activă și să-şi împlinească misiunea ei în societate.

Mulțumim tuturor celor care au sprijinit Arhiepiscopia Bucureștilor în multiplele activități desfășurate în anul 2016 și ne rugăm Domnului Iisus Hristos să binecuvânteze  și să sporească lucrarea celor care, prin cuvânt şi faptă, binevestesc Evanghelia iubirii Sale milostive, spre salva Preasfintei Treimi şi mântuirea oamenilor.

† DANIEL

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Comentarii Facebook


Știri recente