Consultaţii medicale gratuite pentru bătrânii din Parohia Nicoleşti, judeţul Buzău

O sută de bătrâni din Parohia Nicoleşti, judeţul Buzău, au primit, miercuri, 12 august 2015, consultaţii medicale gratuite, în cadrul unei acţiuni filantropice organizate de parohie în parteneriat cu Asociaţia Umanitară Internaţională „Evolution“, după cum aflăm de la Dragoş Olteanu.

La evenimentul desfăşurat cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Ciprian, în casa de prăznuire a parohiei, au participat persoane vârstnice, cu pensii foarte mici sau fără nici un venit. Consultaţiile medicale au fost efectuate gratuit de doi medici de la Spitalul Militar din Focşani şi un cadru medical de la Spitalul Militar din Bucureşti. De asemenea, la Nicoleşti a fost adusă şi o farmacie mobilă, iar pacienţii au primit medicamente gratuite, prescrise de medici, în urma consultului medical. Alături de cadrele medicale a participat şi o echipă de voluntari, formată din studenţi de la mai multe facultăţi de medicină din ţara noastră.

„Dorim să ajutăm oamenii să înţeleagă faptul că a face bine este un lucru important. Nu putem să fim indiferenţi şi am arătat că, atunci când îţi doreşti cu adevărat, poţi să faci lucruri extraordinare“, a spus Aurora Umezawa, preşedintele Asociaţiei Umanitare Internaţionale „Evolution“.

La final, reprezentanţii Sectorului Social-filantropic şi misionar al Eparhiei au oferit celor implicaţi în această activitate mai multe daruri, constând în icoane, cărţi şi reviste cu tematică istorică şi religioasă.

„Suntem la început de drum în ceea ce priveşte activităţile misionare şi filantropice în parohia noastră. De ceva vreme am construit un centru social, care să ne ofere un spaţiu modern pentru acţiunile noastre, şi săptămâna acesta am reuşit cu partenerii noştri să organizăm o activitate filantropică pentru enoriaşii în vârstă ai parohiei, oameni cu pensii foarte mici sau care nu au nici un venit de la stat, deşi au muncit în trecut la CAP sau la fermele agricole de stat, dar din anumite motive nu au pensii“, a relatat părintele paroh Marius Asănache de la Parohia Nicoleşti.

Comentarii Facebook


Știri recente