Consfătuirea profesorilor de Religie din Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului

Cu binecuvântarea și în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, în sala Eparhiei Argeșului și Muscelului de la Protoieria Pitești, s-a desfășurat vineri, 09 octombrie 2015, consfătuirea cu profesorii de Religie argeșeni și musceleni. Au fost prezenți peste 170 de profesori care predau Religia, informează site-ul oficial al eparhiei.

Cu acest prilej s-au purtat discuții pe tema Metodologiei de predare a Religiei în școală de față fiind inspectorul școlar pentru Religie, profesor Gheorghe Dincă și consilierul pe probleme de învățământ, preot Dan Obrocea.

În cadrul întrunirii a fost înființată Asociația Profesorilor de Religie la nivelul județului Argeș, conform precizărilor transmise de Cancelaria Sfântului Sinod, asociație la care au aderat ca membrii fondatori toți profesorii prezenți, la consfătuire fiind ales în unanimitate consiliul director. De asemenea, s-a adus la cunoștința celor prezenți că în aceste zile, cu binecuvântarea Înaltpreasfinției Sale, se dăruiesc de către preoții slujitorii ai Altarelor argeșene și muscelene, Fișele de Religie pentru preșcolari, în perioada următoare urmând a fi distribuite, în mod gratuit, manualele de Religie pentru clasa I.

În cadrul întâlnirii, au fost aleși responsabilii pentru cercurile profesorale, catedra Religie, pentru învățământul gimnazial și liceal.

În cuvântul de învățătura, Înaltpreasfinția Sa a subliniat importanța orei de Religie în formarea și conturarea caracterului moral-religios al elevilor de astăzi, generația de mâine a Bisericii noastre străbune.

Comentarii Facebook


Știri recente