În Aula Magna „Mihai Eminescu” a Universității „Al. I. Cuza” din Iași, monahia Siluana Vlad, coordonatoarea Centrului de formare și consiliere „Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil” din Iași, a susținut, marți, 26 martie 2013, prelegerea cu titlul „Arme care nu ucid: postul și rugăciunea”. Evenimentul a reprezentat debutul seriei de conferințe intitulate „Urcuș spre Înviere” și organizate de Asociația Studenților Creștini Ortodocși Români (ASCOR) – filiala Iași, dedicate Postului Mare.
În debutul conferinței, monahia Siluana Vlad a evocat importanța înțelegerii contextului în care se desfășoară lupta duhovnicească: „În această perioadă ne rugăm să ducem lupta cea bună, așa că înainte să vorbim despre luptă, trebuie să realizăm care sunt combatanții. Sfinții Părinți ne spun că, în viața sa, creștinul se luptă cu păcatul. Noi, care suntem Trupul lui Hristos, Biserica, ne luptăm cu puterile vrăjmașe, care ne îndeamnă și ne provoacă să păcătuim. Nu diavolul păcătuiește, ci noi păcătuim. Rolul principal în săvârșirea unui păcat îl are voința omului, care se îndreaptă spre păcat prin sugestia diavolului. Este important de știut și faptul că terenul pe care se duce această luptă este întreaga creație. Prima formă de combatere a păcatului o reprezintă recunoștința față de Dumnezeu și acceptarea realității păcatului. Drama omului este faptul că nu se împacă cu gândul că păcatul și moartea sălășluiesc în el și inventează tot felul de metode și tehnici ca să forțeze legea firii, încercând să sfideze moartea. Lupta înseamnă să alegem mereu viața, să Îl alegem mereu pe Hristos. Lupta nu înseamnă să luptăm împotriva diavolului, ci să chemăm permanent viața”.
Despre post și rugăciune, monahia Siluana Vlad a afirmat că „acestea sunt principalele arme pe care le avem în această bătălie, amândouă fiind arme dumnezeiești. Postul înseamnă aducerea stării noastre lăuntrice într-un stadiu de conștientizare a neputinței. Atâta timp cât mâncăm, nu mai putem fi conștienți de neputințele noastre. Întotdeauna când noi nu primim starea de neputință și nu Îl chemăm pe Dumnezeu să ne ajute să învingem păcatul firii, suntem împinși să săvârșim lucruri rele, doar pentru a scăpa de răul momentan și a ne restabili starea de confort. Dacă nu ne obișnuim să Îl chemăm pe Dumnezeu în momente de strâmtorare, mintea noastră găsește soluții incorecte, încercând să umple golul lăsat de păcat, dar acest lucru nu se poate face fără Dumnezeu. Rugăciunea presupune invocarea lui Dumnezeu, chemarea numelui Lui. Important nu este neapărat să nu faci un lucru greșit, ci să fii cu Dumnezeu în permanență. Chiar în momentul în care cazi, dacă te rogi, Dumnezeu îți socotește ție ca și cum ai câștigat lupta. Este foarte important să fii propriul tău observator, fiind atent la momentul în care se înfiripă în mintea ta vreun gând păcătos. Rugăciunea este momentul în care conștientizezi că acel gând sau acea simțire nu te definește, nu îți este proprie, și Îl chemi pe Dumnezeu să te scape de ea. În momentul în care nu ne-am împlinit vreo dorință, de multe ori, ne cuprinde o stare de mânie sau de întristare, ambele fiind semne ale îndepărtării noastre de Dumnezeu”.
În încheiere, monahia Siluana a precizat că „este foarte important ca în momentul în care conștientizăm că L-am alungat pe Dumnezeu prin atitudinea noastră, să Îl rechemăm, ca El să se sălășluiască întru noi, oferindu-ne răbdare, virtute fără de care nu ne putem numi ai lui Dumnezeu”.
Pe 2 aprilie, diac. asist. univ. dr. Sorin Adrian Mihalache, cadru didactic la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iași și secretar general al Centrului de Cercetare Interdisciplinară în Religie, Filosofie și Știință al Universității „Al. I. Cuza” din Iași, va susține conferința cu titlul „Dincolo de luminile spectacolului lumii”.
