Conferinţe preoţeşti din protopopiatele Reghin şi Târgu-Mureş

Vineri, 17 octombrie, şi luni, 20 octombrie, Înaltpreasfinţitul Irineu s-a aflat în mijlocul preoţilor din protopopiatele Reghin şi Târgu-Mureş, unde a prezidat conferinţele preoţeşti de toamnă. La aceste conferinţe participă toţi preoţii din parohiile aferente acestor două protopopiate, alături de reprezentanţi ai aşezămintelor monahale (stareţi, stareţe şi duhovnici). Conferinţele preoţeşti din toamna acestui au ca temă principală „Duhovnicia şi Cultura – temelii pentru o slujire sacerdotală dinamică şi rodnică”, potrivit Arhid. Liviu STANCIU – Secretar eparhial Arhiepiscopia Ortodoxă a Alba Iuliei.

Lucrările conferinţei preoţeşti de la Reghin au debutat vineri, 17 octombrie, la ora 9.30, în biserica „Înălţarea Domnului”, cu o slujbă de Te-Deum. În cadrul acesteia, au susţinut referate Pr. Daniel Sava, din Parohia Sanmihaiu de Pădure, care a vorbit despre pregătirea duhovnicească a păstorului sufletesc, Pr. Adrian Ganea, de la parohia Solovastru, care a vorbit despre pregătirea culturală a păstorului sufletesc, şi Pr. Iacob-Cristian Dolha de la Habic, care a pus accentul pe duhovnicie şi cultură ca temelii ale slujirii sacerdotale. La sfârşitul susţinerii referatelor, au urmat luări de cuvânt din partea celorlalţi preoţi prezenţi.

Conferinţa preoţească de toamnă din protopopiatul Târgu-Mureş – 20 octombrie a.c. – a fost susţinută de către Pr. Claudiu Tofan, parohul de la Văleni-Pogăceaua, care a vorbit despre pregătirea culturală a preotului în misiunea sa de părinte spiritual al comunităţii pe care o conduce la mântuire, şi de către Pr. Ciprian Citirigă, preot misionar pentru persoanele cu deficienţe de auz din judeţul Mureş, care a subliniat importanţa pregătirii duhovniceşti a preotului ca păstor răspunzător de sufletele ce i-au fost încredinţate prin Taina Hirotoniei. După prezentările referatelor, au urmat trei luări de cuvânt din partea celorlalţi preoţi prezenţi.

Conferinţele preoţeşti sunt un bun prilej pentru preoţii eparhiei noastre de a pune în discuţie probleme de ordin administrativ, economic, cultural sau social, cu care se confruntă în parohiile pe care le păstoresc. Experienţa acumulată în cadrul acestora aduce un surplus de informaţii şi lucruri noi, pe care preoţii parohi le pun în faţa episcopului, a protopopului, dar şi a celorlalţi colegi, în vederea îmbunătăţirii misiunii pe care o fac în toate direcţiile slujirii lor.

Prin prezenţa Înaltpreasfinţitului Irineu în mijlocul preoţilor mureşeni, aceştia au ocazia de a se consulta cu Ierarhul lor în problemele şi dificultăţile pe care le întâmpină în parohie şi de a primi sfaturi şi sugestii de ordin spiritual sau administrativ-gospodăresc direct de la episcopul sub a cărui canonicitate se află. Tot în acest context, se aduc la cunoştinţă şi se accentuează importanţa respectării hotărârilor Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, comunicate în teritoriu de către Centrul eparhial. De asemenea, se pune accentul şi pe respectarea şi implementarea rânduielilor stabilite în circularele arhiepiscopale cu privire la organizarea şi disciplina din administraţia parohială.

Foto: Arhivă

Comentarii Facebook


Știri recente