Conferințe duhovnicești la Parohia „Sfântul Silvestru” din Capitală

Parohia bucureșteană „Sfântul Silvestru” organizează, în perioada Postului Nașterii Domnului, o serie de patru conferințe duhovnicești. Aceste întâlniri nu sunt la prima ediție, serile de meditație și reflecție fiind o continuare a tradiției formate în timpul Părintelui Constantin Galeriu.

„Trei dintre ele deja au avut loc. Prima dintre ele a fost în prima duminică a Postului – Poezia închisorilor comuniste, avându-l invitat pe poetul Demostene Andronescu – fost deținut politic vreme de aproximativ 12 ani și a fost însoțit de monahul Moise de la mănăstirea Oașa. Conferința din următoarea Duminică a avut ca temă Familia Creștină. A treia conferință a avut loc luni, 25 noiembrie, tema fiind Viața Duhovnicească – cum o dobândim? Ultima conferință din seria celor patru va fi la 1 decembrie”, a declarat pentru TRINITAS TV Pr. Paroh Alexandru Gherasim, Biserica „Sfântul Silvestru”, București.

În același cadru al conferințelor, pe 21 noiembrie, în ziua în care s-au împlinit 95 de ani de la nașterea Părintelui Constantin Galeriu, parohia a organizat mai multe evenimente comemorative.

Parohia „Sfântul Silvestru” organizează frecvent seri duhovnicești în care sunt abordate teme de interes, fiind invitați în mijlocul credincioșilor preoți, teologi, oameni de cultură și ierarhi.

Comentarii Facebook


Știri recente