Conferință preoțească la Iași: Prof. Constantin Cucoș a vorbit despre rolul Bisericii şi al Şcolii în formarea religioasă a unei comunităţi

La sediul Protopopiatului 2 din Iaşi a avut loc ieri consfătuirea lunară cu preoţii din protopopiat. În cadrul acesteia Prof. Dr. Constantin Cucoş, membru al Adunării eparhiale a Arhiepiscopiei Iaşilor, a prezentat referatul Complementaritatea educaţională dintre cateheza din Biserică şi educaţia religioasă din şcoală.

În cadrul prezentării din 26 iunie 2017, profesorul a evidențiat rolul fundamental pe care îl au Biserica şi Şcoala în formarea religioasă a comunităţii prin cele două mijloace: cateheza, respectiv educaţia religioasă şcolară, notează doxologia.ro.

Deşi se păstrează specificitatea şi identitatea acţională a celor două instituţii, ele lucrează corelat şi în complementaritate pentru atingerea dezideratului propus – educaţia religioasă şi formarea de oameni cu caractere morale frumoase în comunitatea eclesială şi în societate, a adăugat Prof. Constantin Cucoș, Directorul Departamentului pentru Pregătirea Personalului Didactic de la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei, Universitatea Al. I. Cuza – Iaşi.

În continuare a urmat o sesiune de luări de cuvânt, întrebări şi răspunsuri. Pr. Bogdan Racu, inspector eparhial al Sectorului învăţământ al Arhiepiscopiei Iaşilor, Pr. Protopop Marius Daniel Profir şi ceilalţi preoţi prezenţi au concluzionat faptul că în prezent, din cauza contextului şi dinamicii sociale contemporane, se impune o implicare mai activă în activitatea de catehizare.

La final, Protoiereul  Marius Daniel Porfir a prezentat temeiurile Centrului eparhial Iaşi, îndemnând la conlucrare misionară și pastorală spre folosul duhovnicesc al tuturor credincioşilor.

În încheiere a avut loc o slujbă de pomenire a preacuviosului părinte arhimandrit Justin Pârvu, de la a cărui trecere la cele veşnice s-au împlinit recent patru ani.

Comentarii Facebook


Știri recente