Conferinţă preoţească la Galaţi. Arhiepiscopul Casian le-a vorbit clericilor despre cinstirea sfintelor icoane

IPS Casian

O biserică în rugăciune reprezintă o icoană a sfintei noastre credinţe strămoşeşti, le-a spus Înaltpreasfinţitul Părinte Casian clericilor din protopopiatul Galaţi.  Arhiepiscopul Dunării de Jos a rostit aceste cuvinte în cadrul conferinţei preoţeşti desfăşurată astăzi, 16 februarie 2017, la sediul protoieriei.

Întrunirea a debutat în istorica biserică „Sfântul Ierarh Nicolae“ din municipiu. Ierarhul a oficiat Sfânta Liturghie având alături în sobor pe toţi clericii din protoierie, informează pr. Gabriel Molocea, Consilier Mass Media al Eparhiei.

Lucrările propriu-zise s-au desfăşurat în sala de conferinţe a protopopiatului, în prezenţa membrilor Permanenţei Consiliului Eparhial. În cadrul întrunirii, Arhiepiscopul Casian a vorbit despre cinstirea icoanelor.

Am avut şansa să reflectăm adânc asupra prezenţei Mântuitorului, a Maicii Domnului, a sfinţilor şi Tainelor Bisericii în icoană, a spus Înaltpreasfinţia Sa.

De asemenea, astăzi am început analizele duhovniceşti, teologice şi misionare în această protoierie, activităţi închinate rolului mântuitor, catehetic, misionar, cultural şi artistic al sfintelor icoane în viaţa noastră, în familie, în şcoală, în instituţii şi în sfintele lăcaşuri, a transmis IPS Casian.

Principalele puncte de pe ordinea de zi le-au constituit anumite teme din Programul-cadru aprobat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române pentru anul 2017.

În baza acestora, au fost prezentate programele liturgice, duhovniceşti, pastorale, misionare, culturale, educaţionale şi filantropice la nivelul Arhiepiscopiei Dunării de Jos, aprobate în cadrul Adunării eparhiale de la începutul acestei luni.

La acestea s-au adăugat numeroase alte propuneri venite din rândul slujitorilor, care privesc: programul liturgic şi catehetic din perioada Postului Mare, rolul spovedaniei în viaţa duhovnicească a tinerilor şi aspecte practice legate de buna administrare a parohiilor.

La dezbateri au fost invitaţi şi reprezentanţi ai unor instituţii autorizate, care au oferit preoţilor asistenţă de specialitate cu privire la paza, protecţia şi asigurarea clădirilor şi bunurilor sacre şi de patrimoniu.

 

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns


Știri recente