Conferință pastoral-misionară la Râmnicu Sărat

Preoții din cadrul Protoieriei Râmnicu Sărat s-au întrunit luni, 27 mai 2013, în biserica Parohiei „Sfântul Ioan Botezătorul” din municipiul Râmnicu Sărat, în cadrul conferinței semestriale de primăvară. Consfătuirea prezidată de Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei a debutat cu oficierea Sfintei Liturghii și a unui „Te-Deum” de mulțumire, iar în cadrul lucrărilor a fost prezentată tema „Sfinții Împărați Constantin și Elena, promotori ai libertății religioase”, în contextul manifestărilor programate în acest an la nivelul Patriarhiei Române, după cum ne-a transmis pr. Consilier Adrian Ionescu.

„Am conștientizat cu toții cât de mult bine a făcut acest mare împărat Bisericii lui Hristos. De altfel, Însuși Mântuitorul Iisus Hristos l-a ales, ca oarecând pe Saul care i-a devenit cel mai serios propovăduitor al Evangheliei Sale, și pe Constantin care să asigure în perimetrul Imperiului Roman din vremea aceea propovăduirea creștinismului fără bariere și mai ales prin acordarea libertății, în anul 313, de exprimare în public a credinței de care până odinioară o mărturiseau în particular sau în catacombe. De aceea, Sfântul Sinod al Bisericii noastre, la inițiativa Preafericitului Părinte Patriarh a aprobat ca anul 2013 să fie închinat acestor mari împărați și întocmai cu Apostolii pentru a conștientiza și mai mult actualitatea actului săvârșit la 313”, a spus Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei.

Lucrarea susținută a fost întocmită de Pc. Pr. Cătălin Rotaru de la Parohia Podgoria și a reactualizat contextul religios, politic și social din vremea Sfântului Împărat Constantin cel Mare, cu referire și la Edictul de la Milan de la acărui promulgare se împlines, în 2013, 1700 de ani.

În luările de cuvânt care au urmat a fost evidențiată importanța temei tratate, precum și rolul deosebit pe care l-au avut Sfinții Împărați Constantin și Elena în istoria Creștinismului. În cadrul ședinței de astăzi a fost prezentat și noul protoiereu de Râmnicu Sărat, în persoana Pc. Pr. Viorel Banu de la Parohia Râmnicelu.

Întrunirile preoțești semestriale de primăvară vor continua în zilele următoare la nivelul protoieriilor din județele Buzău și Vrancea.

Comentarii Facebook


Știri recente