Conferinţă de primăvară în Protopopiatul Beclean

Preoţii din Protopopiatul Beclean au discutat despre „Misiunea parohiei şi mănăstirii azi“, în cadrul conferinţei preoţeşti de primăvară desfăşurate în prezenţa Înaltpresfinţitului Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului. Întrunirea a debutat cu slujba de Te Deum oficiată în Biserica „Sfântul Apostol Andrei“ şi a continuat în sala de şedinţe a protopopiatului, informează Ziarul Lumina, Ediţia de Transilvania.

În deschiderea conferinţei, IPS Părintele Mitropolit Andrei a vorbit despre importanţa acestor conferinţe şi a temelor pe care le abordează. Preotul trebuie să propovăduiască Evanghelia Domnului Hristos, dar nu numai preotul. Tocmai asupra acestui adevăr ne oprim: şi preotul şi credincioşii lui trebuie să fie misionari şi să îi aducă la Hristos pe cei ce nu au preocupări duhovniceşti“.

Consilierul pe probleme de misiune şi protocol al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului, arhidiaconul Claudiu Grama i-a îndemnat pe preoţi să se implice în organizarea celei mai importante întâlniri de tineret din lumea ortodoxă, care va avea loc în perioada 4-7 septembrie la Cluj-Napoca.

Conferinţa cu tema „Misiunea parohiei şi mănăstirii azi“ a fost susţinută de duhovnicul Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Cluj, arhim. conf. dr. Teofil Tia. Tema conferinţei se încadrează în tematica anului omagial 2015 în Patriarhia Română.

Comentarii Facebook


Știri recente