Conferință ASCOR Galați cu Preot Prof. Dr. Daniel Benga

Ultima conferință din Postul Mare organizată de Asociația Studenților Creștin Ortodocși Români, filiala Galați (ASCOR Galați), avându-l ca invitat pe Preot Prof. Dr. Daniel Benga, prodecanul Facultății de Teologie Ortodoxă din București, va avea loc joi, 9 aprilie 2009, începând cu ora 18.00. Evenimentul se va desfășura în sala Diaconia din cadrul Episcopiei Dunării de Jos, unde Părintele Profesor Daniel Benga va vorbi tinerilor studenți, liceeni, seminariști și masteranzi despre „Lumina Sfintei Treimi sau frumusețea lui Dumnezeu”.

Seria conferințelor din Postul Mare, care a avut ca generic „În lumina Învierii Domnului”, are ca scop conștientizarea importanței perioadei pascale și pregătirea mai profundă pentru primirea luminii Învierii, a tuturor tinerilor creștini din mediul universitar și liceal. Seria acestor conferințe a fost deschisă la începutul lunii martie de Preasfințitul Părinte Casian, Episcopul Dunării de Jos, prin meditația „Tinerii, în lumina Învierii Mântuitorului Hristos”, apoi continuate de ceilalți invitați pe aceeași tematică: „Împreună cu Sf. Isac Sirul, pe calea postului și a rugăciunii”, „Buna Vestire întru mântuire”, „Prin pocăință spre înviere”.

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns


Știri recente