Conferinta a Patriarhului ecumenic la Institutul Pontifical Oriental din Roma

‘Teologie, liturghie si tacere. Intuitii ale Parintilor orientali pentru lumea de azi’, acesta este titlul conferintei tinuta joi dupa amiaza de catre Patriarhul ecumenic Bartolomeu aI Constantinopolului la Institutul Pontifical Oriental din Roma, pentru marcarea celor 90 de ani de la intemeiere, informeaza Radio Vatican. In centrul interventiei Patriarhului ecumenic s-a aflat dialogul ecumenic intre Biserica Ortodoxa si cea Catolica. ‘In legatura cu raporturile fraterne dintre Bisericile noastre surori, fie ca cei doi plamani ai Bisericilor orientala si occidentala – pentru a adopta terminologia folosita in schimburile dintre papa Paul al VI-lea si patriarhul ecumenic Athenagoras I – sa poata respira in armonie. Niciuna din cele doua nu ar trebui sa asume initiative provocatoare – unilaterale sau universale – in ministerul sau pentru poporul lui Dumnezeu. In afara de aceasta, insusi sensul de comunitate implica o raspundere pentru deschiderea si dialogul interreligios in cadrul realitatii globale mai ample. In fine, in anii recenti am invatat si lectia dureroasa ca noi toti suntem responsabili ‘pentru viata lumii’ (Ioan 6, 51), pentru bunastarea celor saraci si pentru bunastarea mediului inconjurator’, a afirmat Patriarhul ecumenic Bartolomeu. Totodata, Patriarhul ecumenic a reafirmat importanta unei teologii in simfonie cu Biserica si cu lumea, departe de studii sterile doctrinare, dar traita ca o experienta comunitara: o viziune capabila sa transforme lumea. De aici, invitatia adresata de Patriarhul Bartolomeu institutiilor educative si ecleziastice sa-si aminteasca importanta tacerii ascetice, care impune un ‘sens de umilinta in fata misterului cutremurator al lui Dumnezeu’, amintind ca ultimul cuvant revine intotdeauna lui Dumnezeu. In final, a avut loc un schimb de daruri: patriarhului Bartolomeu i-a fost daruit un sigil comemorativ al Institutului Pontifical Oriental, in timp ce patriarhul ecumenic a adus in dar o pretioasa icoana provenind de la Muntele Athos si o rara editie a Codului de Drept Canonic, datand din 1917.

Comentarii Facebook


Știri recente