Concert de muzică populară susținut la Liceul românesc „Nicolae Bălcescu” din Giula

Sala festivă a Liceului Românesc Nicolae Bălcescu din Giula, Ungaria, a găzduit în 27 aprilie 2017 un concert susținut de renumita artistă și interpretă de muzică populară Oana Lianu din Oradea, după cum ne informează Biroul de Presă al Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria.

Artista a venit însoțită de câțiva tineri de excepție, studenți ai săi și membri ai Ansamblului folcloric studențesc al Facultății de Muzică și Arte din Oradea: solistele Anca Pirtea și Cristiana Soreanu, Marius Rus și Sebastian Popa, la acompaniament.

Grupul folcloric orădean a venit cu sprijinul și însoțit de reprezentanți ai Asociației Culturale Vatra Românească, filiala Oradea și anume Domnii Vicepreședinți Chivăr Ioan și David Teodor, precum și de Doamna Viorica Cherteș, Președintele Asociației Femeilor Ortodoxe Române din Oradea (AFOREO) și au fost întâmpinați de Doamna Maria Gurzău Czegledi, Directorul Liceului Românesc Nicolae Bălcescu din Giula, care i-a primit cu drag, ca de fiecare dată, pe toți oaspeții și invitații veniți de dincolo de graniță, din România.

La spectacol au luat parte și cadre didactice și numeroși elevi ai Liceului Românesc Nicolae Bălcescu din Giula, care dispune de un efectiv de peste 400 de elevi în cele XII clase de Liceu și Școală Generală, români din Giula și oficialități. Între participanți s-au aflat și PS Siluan al Ungariei, clerici din cadrul Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria, precum și alți invitați.

Cuvinte de apreciere asupra valorii artiștilor și a importanței acestei manifestări au fost rostite, la început, de Doamna Director Maria Gurzău Czegledi, din partea gazdelor, și de Domnul Vicepreședinte David Teodor, din partea Asociației Vatra Românească.

Comentarii Facebook


Știri recente