Comuniune și bucurie de Anul Nou, la Arad

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Timotei au fost înălțate rugăciuni de mulțumire la cumpăna între ani, în toate bisericile Arhiepiscopiei Aradului. De fapt, ultima oră a anului, ca timp de rugăciune, poartă în sine o deosebită intensitate şi devine, într-un anumit mod, o sinteză a tuturor orelor din anul care urmează să se termine. Și în aceste zile au fost dăruite daruri familiilor defavorizate. Activitățile filantropice au fost întregite de comuniunea euharistică a copiilor și tinerilor din municipiul Arad, după cum ne-a precizat Arhim. Teofan Mada, vicar eparhial.

În anul 2016, ca An omagial închinat educației tineretului ortodox, pastorația urbană și rurală va acorda o atenție deosebită comuniunii euharistice a tinerilor, a cunoașterii ethosului ortodox și apărării credinței ortodoxe. Vor fi promovate programe pastoral-misionare de dialog, festivaluri, ateliere tematice creative, inter-culturale și inter-științifice, concerte artistice, piese originale de teatru creștin, expoziții de artă, activități social-filantropice, reuniuni sportive și recreative și activități de voluntariat, în realizarea cărora tinerii vor avea un rol major și dinamic.

Comentarii Facebook


Știri recente