Colocviu despre pelerinaje la București

La Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București a avut loc astăzi, 15 ianuarie 2013, un colocviu în cadrul căruia s-a discutat despre pelerinaje. Evenimentul este organizat de Centrul de Studii și Documentare „Societate, Drept, Religie” al Facultății.

„Evenimentul de astăzi din cadrul Facultății de Teologie Justinian Patriarhul din București se încadrează într-o suită de evenimente pe care le-am organizat începând cu toamna anului trecut. Văzând importanța pelerinajului la sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva, Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, dar și în alte locuri din cadrul Bisericii Ortodoxe Române, împreună cu studenții am declanșat o preocupare de cercetare privind fenomenul religios astăzi și în mod deosebit practica pelerinajului”, a declarat pentru TRINITAS TV Lect. Dr. Laurențiu Tănase de la Facultatea de Teologie Ortodoxă București.

De asemenea la dezbatere au participat profesori universitari specialiști în cultura musulmană.

Evenimentul s-a adresat studenților Facultății de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București.

Comentarii Facebook


Știri recente