Colocviile Putnei la ediția a XIV-a

În perioada 4-7 septembrie, Centrul de Cercetare și Documentare „Ștefan cel Mare” al Sfintei Mănăstiri Putna va organiza la Mănăstirea Putna ediția a XIV-a a Simpozionului de istorie <i>Colocviile Putnei</i>, după cum a precizat monahul Ieremia, secretarul Centrului de Cercetare și Documentare „Ștefan cel Mare” al Mănăstirii Putna.

Dedicate în special istoriei Sfântului Ștefan cel Mare și istoriei Mănăstirii Putna, Colocviile de anul acesta vor conține, ca notă distinctivă, o secțiune dedicată epocii lui Petru Rareș. De asemenea, în cadrul întâlnirilor va fi evocată personalitatea reputatului bizantinolog Dumitru Nastase, de curând trecut la cele veșnice.

Vor fi prezentate comunicări ale unor cercetători consacrați și ale unor tineri cercetători din Franța, Grecia, Bulgaria, Ungaria și România. Printre cei care s-au înscris cu lucrări la această ediție a Colocviilor se numără: Prof. Univ. Dr. Andrei Pippidi – Universitatea din București, membru corespondent al Academiei Române, Prof. Univ. Dr. Petronel Zahariuc – decanul Facultății de Istorie a Universității „Al. I. Cuza” din Iași, Dr. Ovidiu Cristea – directorul Institutului „Nicolae Iorga” al Academiei Române, Prof. Univ. Dr. Elka Bakalova – Academia de Științe din Bulgaria, Dr. Florin Marinescu – Atena, Dr. Nikolaos Mertzimekis – Tesalonic, Dr. Radu Păun – cercetător la Centre d†™Etude des Mondes Russe, Caucasien et Centre-Européen, Paris.

Printre subiectele abordate vor fi: relațiile lui Ștefan cel Mare cu Genova, Brașovul și Transilvania, Basarabia de la Ștefan cel Mare la Petru Rareș, legăturile lui Petru Rareș cu Mănăstirea Zografu de la Muntele Athos, pictura epocii lui Petru Rareș, noi date despre Mănăstirea Probota – ctitorie și necropolă a lui Petru Rareș, egumenii, cărțile de oaspeți și arhiva Mănăstirii Putna.

Deschiderea simpozionului va avea loc miercuri, 4 septembrie, la ora 16.00, în prezența IPS Pimen, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților. În cadrul festivității de deschidere din Sala Mare a Casei Domnești se vor lansa ultimele numere ale revistei <i>Analele Putnei</i>.

Mai multe detalii despre Colocviile Putnei veți putea afla consultând pagina de internet a acestui eveniment științific: http://www.centrulstefancelmare.ro/ro/activitati/colocviile-putnei-editia-a-xiv-a/

Centrul de Cercetare și Documentare „Ștefan cel Mare” al Sfintei Mănăstiri Putna a fost înființat la 2 ianuarie 2005, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Pimen, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților. În cursul activităților științifice circumscrise anului 2004 – an comemorativ „Ștefan cel Mare și Sfânt 500” – s-a conturat nevoia existenței, la Mănăstirea Putna, a unei structuri care să trezească și să mențină interesul pentru cunoașterea trecutului nostru și care să impulsioneze cercetarea lui.

Scopul Centrului este cercetarea istoriei epocii ștefaniene și a istoriei Mănăstirii Putna. De la înființare până în prezent, Centrul a organizat la Mănăstirea Putna, la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași și la Institutul „Nicolae Iorga” din București treisprezece ediții de comunicări științifice, sub numele Colocviile Putnei. Dat fiind caracterul unitar al monahismului bucovinean în perioada de ocupație austriacă (1775-1918), începând cu ediția a IX-a, acestea cuprind și o secțiune dedicată istoriei mănăstirilor din Bucovina în această epocă.

Comentarii Facebook


Știri recente