Cocorăştii Mislii, o nouă destinație pentru medicii voluntari ai campaniei „Sănătate pentru sate”

Cea de-a XXVI-a ediţie a Campaniei Sănătate pentru sate s-a desfăşurat sâmbătă, 16 iulie 2016, în localitatea Cocorăştii Mislii, Judeţul Prahova, unde 30 de voluntari de la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului, printre care s-au numărat şi 10 medici, au oferit consultaţii de specialitate gratuite localnicilor din comună.

Au fost prezenţi medici cu specializări în endocrinologie, diabet şi boli de nutriţie, psihiatrie adulţi, psihiatrie pediatrică, kinetoterapie, pediatrie, medicină internă, cardiologie-EKG.

Campania de astăzi a fost una deosebit de frumoasa. Încă de la primele ore ale dimineţii, zeci de oameni ne aşteptau pentru a beneficia de analize gratuite. M-a impresionat modul cum am fost primiţi de către preotul parohiei din comuna Cocorăştii Mislii. Un lucru care m-a surprins a fost acela că atât părintele, cât şi primarul comunei, şi-au exprimat dorinţa de a reveni în comună cu caravana «Sănătate pentru sate», povesteşte Anca Maria Gentimir, voluntar al Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului.

Părintele consilier medic Cezar Dumitrașcu a fost alături de voluntari și a consultat mai mulți copii cu probleme de dentiție.

Foarte mulți copii cu alergii: dermite, rinite și astm bronșic. Adulții s-au prezentat cu probleme digestive, gastrite și ulcere, aproape toate cu esofagite de reflux. Cauzele principale pe care le-am identificat au fost mesele neregulate și alcoolul. La vârstnici am identificat, ca  de obicei, patologie cardiovasculară și neurologică. Multe cazuri de insuficiență renală.  Și, bineînțeles, artroza degenerativă cvasiprezentă, a conchis Părintele Cezar Dumitrașcu.

Medicii au fost deosebit de încântaţi de primirea gazdelor, în cazul acesta gazdele fiind locuitorii din Cocorăştii Mislii.

Am consultat peste 40 de pacienţi, de la vârsta copilăriei până la a 9-a decadă de viaţă. Am întâlnit cazuri de patologie tiroidiană, metabolică, precum şi paciente cu osteoporoză de postmenopauză şi fracturi de fragilitate. Prezenţa numeroasă mă face să cred că am fost de folos acestor oameni inimoşi şi primitori, rememorează momentele Dr. Endocrinolog Cristina Spiroiu.

Dacă până acum medicii psihiatri au întâlnit reticenţă faţă de consultaţii în vizitele lor anterioare, de data aceasta au remarcat o mai mare dorinţă de prevenţie.

În satul Cocorăştii-Mislii oamenii au avut o mare deschidere către această specialitate. Ca şi îmbătrânirea generală, îmbătrânirea cerebrală are un debut insidios, cu o evoluţie înceată, dar progresivă. Mă bucur că oamenii au cerut sfaturi şi au acceptat tratamentul de specialitate, spune Taciu Simona, psihiatrie adulti.

Patologiile mai frecvente au fost întârzierile în dezvoltarea abilităţilor şcolare, tulburările anxioase şi deficitele de relaţionare socială. S-a demonstrat că pe langă biserică, şcoala are un rol important în asigurarea unui mediu favorabil dezvoltării armonioase a copilului. Este nevoie de profesori de sprijin, psiholog şi logoped în şcolile din mediul rural care să ajute profesorii în cazul în care este nevoie de sprijin psiho-educaţional. Echipa de psihiatrie pediatrică a voluntarilor a fost formata din Dr. Irinia Mărăcineanu şi Dr. Georgiana Tocaci care i-a consultat  cu atenţie şi profesionalism pe localnici.

Preotul Năstase Gheorghe din comuna Cocorăştii Mislii, Parohia Cocorăştii Mislii cu hramul Sfântul M. Mc. Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, a spus:

Campania de astăzi, demarată de Patriarhia Română, sub îndrumarea Arhimandritului Ciprian Grădinaru, a avut un rol deosebit de important. Mulți locuitori ai comunei au beneficiat de analize gratuite. Încă de acum o săptămâna, de când am fost contactat de către organizatorul Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului, am fost deosebit de impresionat. Am fost surprins plăcut de modul cum și-au desfășurat activitatea medicii, asistenții și voluntarii, având în vedere că mulți dintre enoriașii parohiei nu au posibilități financiare să facă astfel de consultații. Printre cei care s-au prezentat la consult au fost și copii care, la rândul lor, s-au bucurat de primirea unui mic cadou constând în produse de igienă dentară oferite de Carrefour. Dorim ca această campanie să fie derulată în continuare pe raza parohiei noastre în funcție de timpul care le permite. La finalul campaniei echipa «Sănătate pentru sate» a beneficiat de o vizită la stejarul care are peste 300 de ani – Casă Sportivă și Tabără de Creație, unul dintre cele mai importante puncte turistice ale comunei.

Voluntarii au avut și sprijinul primarului comunei care a înțeles importanţa demersului.

Campania «Sănătate pentru sate» este un sprijin binevenit pentru nevoiași, pentru cei în vârstă, care se deplasează mai greu în centrele medicale dezvoltate, pentru copii și în general pentru toți locuitorii comunei. Încă de la primele ore ale dimineții, au fost prezenți pentru a beneficia de consultații persoanele de toate vârstele, inclusiv copii. Ne bucurăm că localitatea noastră a fost inclusă pe calendarul acestei caravane și sperăm ca și în viitor să putem beneficia de astfel de acțiuni pentru care noi avem toată deschiderea. Felicităm echipa de medici, asistenți și voluntari ai Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului și putem spune că îi considerăm prieteni ai comunei noastre și oricând sunt bineveniți aici, și ca turiști, nu numai ca și profesionişti”, a declarat Daniel Alexandru, primarul comunei Cocorăştii Mislii.

Au beneficiat de ajutorul specializat al medicilor peste 100 de localnici.

Partenerul campaniei, Carrefour România, a oferit şi de această dată celor prezenți la consultații pachete cu produse de igienă orală.

Comentarii Facebook


Știri recente