Clericii din Mitropolia celor două Americi s-au reunit în conferinţă la Chicago

Catedrala „Sf. Împărați Constantin și Elena din Chicago” a găzduit, în perioada 31 august – 1 septembrie 2018, conferința preoților din Mitropolia Ortodoxă Română a celor două Americi.

Alături de clerici, la eveniminent au fost prezenţi cei doi ierarhi ai Eparhiei, Înaltpreasfinţitul Părinte Nicolae, Mitropolitul celor două Americi, şi Preasfinţitul Părinte Ioan Casian, Episcopul Ortodox Român al Canadei.

Conferința a fost organizată pentru prima dată în acest format, respectiv ca o întâlnirea anuală pastoral – misionară a preoților din cele două eparhii ale Mitropoliei: Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Statelor Unite ale Americii și Episcopia Ortodoxă Română a Canadei.

În deschiderea lucrărilor, Episcopul Ioan Casian a susţinut referatul cu tema „Slujirea preotului – reflecții asupra câtorva texte ale Părintelui Dumitru Stăniloae”, iar Înaltpreasfinţitul Părinte Nicolae a vorbit despre „Slujirea și responsabilitatea preotului în Taina spovedaniei”.

Conferința a avut pe ordinea de zi mai multe teme precum: Pastorația persoanelor cu probleme psihice; O perspectivă ortodoxă asupra pregătirii pentru moarte într-o lume post-creștină; Slujirea celor din închisori; Pastorația persoanelor fără adăpost etc.

Sâmbătă dimineața ierarhii, preoții și diaconii mitropoliei au slujit în sobor Sf. Liturghie.

Conferința s-a încheiat cu discuții despre organizarea viitoarei conferințe în 2019, despre formatul și conținutul ei.

Foto credit: Mitropolia celor două Americi

Comentarii Facebook


Știri recente