Cinstirea vaselor alese ale Duhului Sfânt

Biserica Ortodoxă îi cinsteşte astăzi pe doi dintre părinţii ei cei mai însemnaţi, pe Apostolii Petru şi Pavel, cunoscuţi în lumea întreagă, cinstiţi şi pomeniţi împreună în fiecare an la sfârşitul lunii iunie. Numele lor sunt pomenite împreună în Biserica Răsăriteană pentru a arăta unitatea lor în edificarea Trupului lui Hristos în această lume, dar şi glasul lor comun în mărturisirea adevărurilor de credinţă ale Bisericii primare, călăuze peste timp pentru creştinii din întreaga lume.

Importanţa egală a celor doi Apostoli este arătată în mod simbolic de Sfântul Apostol Luca în cartea Faptele Apostolilor din Sfânta Scriptură. Capitolele 1-14 ale cărţii Faptele Apostolilor au în centru pe Sfântul Apostol Petru, prezentând în special cuvântările sale programatice pentru Biserică, care au dus la lărgirea numărului celor care au crezut în Hristos. Capitolul 15 consemnează primul Sinod apostolic de la Ierusalim, unde s-a rezolvat problema moştenirii prescripţiilor legii iudaice în Biserica Creştină, şi funcţionează ca un punct de balans al naraţiunii. Capitolele 16-28 prezintă în detaliu activitatea predicatorială a Sfântului Apostol Pavel, care a vizat în special pe neamuri, adică pe păgânii din afara iudaismului. Aparenta antiteză dintre Apostolul Petru, fidel legii iudaice, cerând ca prescripţiile ei să fie observate şi de creştinii proveniţi din lumea păgână, şi Pavel, care avea o înţelegere duhovnicească a noii realităţi mântuitoare, care este Biserica, a fost ilustrată în mod special de Sfântul Luca cu un anumit scop. Biserica, zidită pe „temelia Apostolilor”, are o deschidere către întreaga lume, către toţi oamenii pământului care aveau nevoie de Evanghelia lui Iisus Hristos pentru a fi vii în Împărăţia cerurilor. Cei doi Apostoli sunt pomeniţi împreună pentru că rezumă în personalitatea şi în lucrarea lor cele două direcţii spre care misiunea Bisericii s-a îndreptat: o dată spre sinagoga iudaică, pentru că iudeii au fost primii destinatari ai mesajului evanghelic, şi apoi spre păgâni, spre cei din afara iudaismului.

Mai multe informaţii în Ziarul Lumina.

Comentarii Facebook


Știri recente

Preoții români din Serbia se formează pro-viață

O delegație formată din membri ai corpului profesoral de la Facultatea de Teologie din Timișoara s-a întâlnit la începutul săptămânii cu mai mulți preoți din Episcopia Daciei Felix, pentru un atelier pro-viață. Colocviul „Construim împreună…