Cinstirea Icoanei Maicii Domnului din Stockholm. PS Macarie a oficiat Sfânta Liturghie

PS Macarie al Europei de Nord a săvârșit în 28 martie 2017 Slujba Privegherii de toată noaptea și Liturghia Darurilor înainte sfințite în Paraclisul Centrului Episcopal din Stockholm, fiind cinstită Icoana Maicii Domnului Eu sunt cu voi și nimeni împotriva voastră, menționată în acea zi în calendarul ortodox.

Icoana Maicii Domnului Eu sunt cu voi și nimeni împotriva voastră a fost pictată și așezată la Centrul Episcopal din Stockholm în anul 2016, unde în fiecare lună se săvârșește Slujba Privegherii de noapte fiind cinstită această icoană.

Ierarhul a precizat în cuvântul rostit marți că icoana își are originea în Rusia, fiind pictată la sfârșitul secolului al XIX prin purtarea de grijă a Sfântului Ioan de Kronstadt care își îndemna ucenicii să se roage înaintea ei pentru mântuirea Rusiei.

Preasfințitul Macarie i-a îndemnat pe credincioși să se roage înaintea icoanei de la Stockholm, la rândul lor, pentru mântuirea Scandinaviei, României, lumii, menționând și semnificația cinstirii acestei icoane după sărbătorirea Bunei Vestiri. 

În aceste zile Părintele Episcop îi vizitează în capitala Suediei și în împrejurimi, la domiciliu și în spitale, pe cei bolnavi și însingurați, potrivit site-ului oficial al Eparhiei.

 

Comentarii Facebook


Știri recente