Sfântul Andrei Criteanul s-a născut la Damasc în jurul anului 660, sub stăpânire musulmană, într-o familie creștină care i-a dat o educație aleasă. Mai târziu, el devine monah în „Frăția Sfântului Mormânt” – Ierusalim, fapt pentru care a fost mai târziu supranumit și „Ierusalimiteanul”.
Curând devine secretar al patriarhului de Ierusalim, iar în 685, în calitate de delegat al acestuia, semnează la Constantinopol actele Sinodului al VI-lea Ecumenic, care a condamnat în 681 erezia monotelită (alunei singure voințe în persoana Domnului nostru Iisus Hristos).
Monahul Andrei rămâne în Constantinopol, unde i se încredințează conducerea unei importante opere social-filantropice, în special Conducerea unui orfelinat și a unei case pentru bătrâni, lucrare socială foarte populară pentru Biserica bizantină din acea vreme.
În anul 692, a fost ales episcop de Gortyna, în Creta. De aici a primit și numele de „Cretanul” sau „Criteanul”, pe care f l-a dat tradiția bisericească.
Andrei Criteanul a fost un mare episcop misionar. A construit biserici, a înființat mănăstiri, a dezvoltat lucrarea filantropică a Bisericii, s-a ocupat de educația tineretului din eparhia sa, a ajutat pe creștinii care au suferit de pe urma incursiunilor musulmanilor în insulă etc. A fost un bun predicator, iar pentru a încuraja participarea poporului la viața liturgică a Bisericii a compus o mulțime de imne liturgice. El este considerat cel dintâi autor de canoane liturgice, între care cel mai renumit este Canonul cel Mare, care a intrat în cartea Triodul și constituie o piesă liturgică deosebit de importantă pentru perioada Postului Sfintelor Paști.
Sf. Andrei Criteanul a trecut la viața veșnică în anul 740, pe când se întorcea de la Constantinopol spre Creta. De aceea, mormântul său nu se află în Creta, ci în localitatea Eresos din insula Mitilina (Lesbos).
† DANIEL
PATRIARHUL BISERICII ORTODOXE ROMNE
(Text preluat din lucrarea Foame și sete după Dumnezeu – înțelesul și folosul postului, Editura „Basilica” a Patriarhiei Române, București, 2008)
