Chiriarhul Buzăului şi Vrancei a sfințit biserica parohiei Calvini

IPS Ciprian Buzău - sfinţire Calvini (1)

Credincioșii Parohiei Calvini, județul Buzău, au participat duminica aceasta la un eveniment istoric din viața comunității lor. Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei a sfințit biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din localitate. În continuare, Chiriarhul locului a oficiat Sfânta Liturghie.

Din soborul slujitor au făcut parte: Pr. Marian Gegea – consilier eparhial la Sectorul Cimitire, Monumente și Servicii Funerare, Pr. Constantin Călin – protoiereul protopopiatului Buzău I, Pr. Paul Gavrilă – protoiereul protopopiatului Pătârlagele, Pr. Dumitru Mazîlu – parohul bisericii, precum și alți preoți și diaconi.

Răspunsurile liturgice au fost date de Grupul psaltic misionar „Sfântul Roman Melodul” al Eparhiei, informează Dragoş Olteanu, Consilier Mass Media al Eparhiei.

La finalul Sfintei Liturghii, a fost oficiat și un parastas pentru ctitorii și slujitorii sfântului locaș, mutați la Domnul.

În cuvântul său, Arhipăstorul Buzăului și Vrancei a explicat evanghelia Duminicii dinaintea Înălțării Sfintei Cruci în care a fost prezentată Convorbirea lui Iisus cu Nicodim.

Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian a vorbit despre legătura dintre șarpele de aramă înălțat de Moise în pustie și Crucea Mântuitorului Hristos, pe care El a fost răstignit ca să ne salveze din robia păcatului și a morții.

Fiul lui Dumnezeu a acceptat moartea pe cruce din iubire infinită față de om, a spus chiriarhul.

Drept răsplată pentru eforturile depuse la înfrumusețarea locașului de cult, preotul paroh a primit rangul onorific de iconom. Tot în aceeași zi, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ciprian a binecuvântat noua troiță din curtea bisericii, ridicată în cinstea eroilor din sat.


Biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Calvini a fost construită în anul 1942. Prin osteneala părintelui Dumitru Mazîlu, cu sprijinul enoriașilor, în perioada 2012-2017 locașul de rugăciune a trecut prin importante lucrări de consolidare și restaurare.

Comentarii Facebook


Știri recente