Anul 1948 aducea poate cel mai mare neajuns din istoria României, anume instalarea comunismului în toate pârghiile puterii. Poate că la prima vedere părea descurajator, dar majoritatea românilor din acea vreme sperau la schimbarea regimului politic prin declanşarea unui război de către aliaţii apuseni împotriva Sovietelor. Se făceau pregătiri de război, unii mergând în munţi în aşteptarea anglo-americanilor mult doriţi, în timp ce alţii se organizau în exilul din Apus, în diferite grupări pe criterii politice. Cei mai activi se profilau legionarii, care aveau experienţa exilului încă din vremea războiului. De altfel, legionarii încă din 1948 se gândeau la cooptarea unei personalităţi eclesiastice care să-i îndrume spiritual pe românii aflaţi în Apus şi care, la o eventuală schimbare politică în ţară, să ajungă chiar în treapta de patriarh. În toamna lui 1948, legionarii din exil activau intens în aducerea în Apus a unor personalităţi româneşti prin emisari care pătrundeau în ţară prin culoarul Timiş-Arad. În septembrie 1948, un oarecare Nichi Obreja îl contacta pe diaconul Teodor Savu la domiciliul din Timişoara. Din 1939, Teodor Savu era profesor de drept canonic şi teologie sistematică la Academia Teologică din Oradea, care în perioada ocupaţiei horthyste fusese mutată la Timişoara. Licenţiat (1938) şi doctor (1944) în teologie la prestigioasa facultate din Cernăuţi, diaconul Savu era unul dintre clericii şi profesorii de prestigiu din Bihor.
Mai multe detalii în „Ziarul Lumina”.
