Cercul pastoral Telciu, în Parohia Coşbuc

Preoţii din cercul pastoral-misionar Telciu coordonaţi de părintele Ioan-Dănuţ Părăscan, s-au întâlnit în Parohia Coşbuc din Protopopiatul Năsăud cu prilejul hramului Bisericii „Sfânta Cuvioasă Parascheva“, informează Ziarul Lumina, Ediţia de Transilvania. După ce a fost oficiată Sfânta Liturghie, protosinghelul Nifon Pop, de la Mănăstirea „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel“ Rebra-Parva, judeţul Bistriţa-Năsăud, a ţinut un cuvânt de învăţătură despre Sfânta Cuvioasă Parascheva, îndemnându-i pe credincioşi să-i urmeze modelul. În continuarea Sfintei Liturghii, preoţii au săvârşit Taina Sfântului Maslu. Întâlnirea din parohia Coşbuc a fost cea de-a cincea întâlnire a clericilor din Cercul preoţesc Telciu.

Comentarii Facebook


Știri recente