Cerc pastoral în Protoieria Sector 6 Capitală

La Biserica „Sfântul Nicolae” – Giulești-Sârbi din București a avut loc luni, 19 mai 2014, un cerc pastoral cu preoții din cartierul Giulești, din cadrul Protoieriei Sector 6 Capitală, informează Ziarul Lumina.

Soborul de preoți, sub protia părintelui protoiereu Costel Burlacu, a săvârșit Sfânta Liturghie, după care a urmat întâlnirea preoțească. „Cercul pastoral este pentru noi o mare bucurie, pentru că, după înființarea Protoieriei Sector 6 Capitală, am dorit ca în Anul omagial euharistic să punem în practică, prin rugăciune și comuniune, Taina Sfintei Împărtășanii. Am săvârșit Sfânta Liturghie și este important ca preoții mai tineri să poată primi din experiența și învățămintele slujitorilor cu vechime”, ne-a spus părintele protoiereu Costel Burlacu.

În cadrul cercului pastoral, părintele Ovidiu Vlăescu, slujitor la Biserica „Sfântul Nicolae” Giulești-Sârbi, a prezentat referatul „Sfânta Euharistie, hrana vieții veșnice și puterea predării întregii existențe lui Dumnezeu”.

„Unirea deplină între Hristos și noi realizată prin Euharistie e mărturia supremei iubiri a Lui față de noi, și aceasta este baza comunicării mutuale desăvârșite între El și noi. În această tainică unire cu Hristos, creștinii ajung să trăiască viața lui Hristos ca fiind propria lor viață”, a spus părintele Ovidiu Vlăescu.

Comentarii Facebook


Știri recente