Ce spune Mitropolitul Ardealului despre lucrarea celui rău?

„Diavolul nu are putere, dar totuşi are viclenie şi transformă iubirea în ură. El vede cum Dumnezeu face bine, iar el îl întoarce în rău, răstoarnă iubirea lui Dumnezeu”, a spus Mitropolitul Ardealului în omilia duminicală rostită la Mediaş. 

Una dintre temele principale ale predicii rostite în 5 august 2018 a fost lucrarea celui rău în lume.  Părintele Mitropolit a evidențiat că „ispita demonică poate fi foarte ușor învinsă, drept dovadă, în slujbele Bisericii sunt foarte multe rugăciuni de alungare a diavolului”.

Mitropolitul Laurențiu a continuat spunând că „diavolul fuge de Sfânta Cruce, de apa sfințită, de icoane și tot ceea ce este sfânt”.

„Dacă el fuge, înseamnă că nu are putere, dar totuși are viclenie, adică transformă cel mai important sentiment: iubirea. Diavolul a transformat iubirea în ură. El vede cum Dumnezeu face bine, iar el îl întoarce în rău, răstoarnă iubirea lui Dumnezeu”, a remarcat Înaltpreasfinția Sa în cuvântul rostit la sfinţirea bisericii „Sf. Dimitrie din Mediaş”.

La finalul predicii, Părintele Mitropolit a încurajat credincioșii supunându-le că „postul și rugăciunea sunt două arme atât de puternice, încât nici un demon n-are vreo șansă împotriva noastră”.

Ierarhul le-a explicat credincioșilor veniți la slujbă semnificațiile rânduielii de târnosire a unei biserici după care a oficiat Sfânta Liturghie.

După Sfânta Liturghie, Mitropolit Laurențiu l-a hirotesit iconom stavrofor pe preotul paroh Marius Custelcean. De asemenea, ierarhul a oferit acte de cinstire Adunării și Consiliului parohial, precum și celor care au ajutat la ridicarea lăcașului de cult.

Credincioșii prezenți la slujbă au avut ocazia de a cinsti moaștele Sfântului Andrei Șaguna, Mitropolitul Transilvaniei, aduse de la Catedrala Mitropolitană din Sibiu.

Locașul de cult este una dintre bisericile ridicate după evenimentele din decembrie 1989 fiind construită în perioada 1998-2012.

Foto credit: Mitropolia Ardealului

Comentarii Facebook


Știri recente