Ce întrebări își pun creștinii – Mitropolitul Teofan la sfințirea Bisericii din Soci

Pornind de întrebarea tânărului din textul evanghelic duminical «Doamne, ce să fac, ca să moștenesc Împărăția de veci?», Mitropolitul Teofan a atras atenția duminică la sfințirea Bisericii din localitatea ieșeană Soci că ne punem o astfel de întrebare foarte rar, sau chiar deloc.

De obicei, noi, oamenii, ne punem trei întrebări. «Ce să fac, să fiu mai bogat?», «Ce să fac pentru a avea putere mai multă, adică o funcție mai înaltă» și «Ce să fac, pentru a ne bucura mai mult de viață?», a remarcat Mitropolitul Moldovei și Bucovinei.

Ierarhul a explicat că „în general nu este greșită acestă abordare”, folosită de toți „de la vlădică până la opincă”:

Căci lui Dumnezeu îi plac și oamenii gospodari, și oamenii care își asumă responsabilități și le exercită așa cum trebuie, iar Dumnezeu, de asemenea, nu dorește să fim oameni triști, ci să ne bucurăm de viață.

Înaltpreasfinția Sa a adăugat că peste acestea trei creștinul trebuie să caute mai întâi viața veșnică.

„Dacă acestea trei sunt trăite și exercitate în legătură cu Dumnezeu și având la rădăcină Evanghelia, Dumnezeu le binecuvintează, se bucură, așa cum s-a bucurat de marele Avraam, de regele David sau de dreptul și mult-răbdătorul Iov”, a adăugat Părintele Mitropolit.

Pomenirea soldaților căzuți în Al Doilea Război Mondial

După târnosirea bisericii și oficierea Sfintei Liturghii, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan a oficiat o slujbă de pomenire pentru cei peste 500 de soldați români care au murit în luptele de la Soci-Boureni-Brăteşti în Al Doilea Război Mondial și sunt înmormântați în curtea bisericii „Sf. Împărați Constnatin și Elena” din Soci.

Reprezentații autorităților locale și centrale au depus coroane de flori în fața troiței din mijlocul cimitirului.

Pentru osteneala adusă la ridicarea și înfrumusețarea locașului de cult, preotul paroh Romică Siminciuc a primit, din partea Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Crucea Moldavă, notează Doxologia.

Veteranul de război Paiu Ion, în vârstă de 98 de ani a primit, din partea IPS Teofan, diploma „Stefan cel Mare si Sfânt” cu insignă, iar veteranul Rățoi Dumitru, de 99 de ani, a primit o icoană cu reprezentarea Mântuitorului Hristos.

Foto credit: Doxologia

Comentarii Facebook


Știri recente