Având în vedere îndemnul Mântuitorului „Mergând învăţaţi toate neamurile (…)“ – Matei 28, 19-20 şi setea de cunoaştere a credincioşilor, în ziua de 13 noiembrie 2014, în trei parohii din Protopopiatul Săveni, preoţii au susţinut câte o cateheză în faţa unui numeros auditoriu format după caz din copii, tineri, dar şi adulţi, informează Ziarul Lumina. Prima cateheză a avut loc în Parohia Murguţa, comuna Dobârceni, unde părintele Valentin Cârlan le-a vorbit copiilor de clasele a III-a şi a IV-a despre tema „Ce este Sfânta Împărtăşanie“. Prezentarea a avut loc după săvârşirea Tainei Sfântului Maslu la biserica din localitate. În timpul amiezii a avut loc o altă cateheză în Parohia Drăguşeni, fiind susţinută de către părintele Bogdan Aiftincăi în faţa unor adolescenţi, care în scurt timp vor deveni liceeni. Cateheza a avut tema „De ce ne împărtăşim?“. O a treia cateheză a avut loc în Parohia Plopenii Mari, comuna Ungureni, auditoriul fiind de data aceasta unul mixt – copii şi adulţi. Părintele Cristian Zaharia a susţinut cateheza cu tema „Care sunt roadele Sfintei Împărtăşanii în viaţa mea?“. Pe lângă credincioşi, au fost prezenţi la cateheze şi părintele inspector Bogdan Racu, părintele protopop Constantin Macuc, responsabilul cu cateheza la nivel de protopopiat – părintele Cristian Dumitraş, preoţii care fac parte din cercul misionar al parohiei unde s-a susţinut cateheza, profesorii de religie care îşi desfăşoară activitatea pe raza parohiilor în cauză, dar şi alte cadre didactice. Părinţii care au susţinut catehezele au reuşit să capteze atenţia celor prezenţi prin interesul faţă de tema aleasă, prin respectarea momentelor unei cateheze, dar şi prin mijloacele moderne de care s-au folosit.
Sfântul Mucenic Gheorghe prezentat ca învățător și model pentru toți tinerii creștini la Catedrala Patriarhală
La Sfânta Liturghie oficiată marți la Catedrala Patriarhală, ierodiaconul Macarie Grigoriu a spus că Sfântul Mare Mucenic Gheorghe „este învățător și model pentru toți tinerii creștini, care sunt chemați la trăire morală, la viață sfântă,…
Ziua Forțelor Terestre, sărbătorită la București
Episcopul vicar patriarhal Paisie Sinaitul a participat marți la evenimentul aniversar organizat la sediul Statului Major al Forțelor Terestre, cu ocazia împlinirii a 165 de ani de la fondarea acestei categorii de forțe. PS Paisie…
Mănăstirea Cernica și-a sărbătorit hramul istoric | În imagini
Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, episcop vicar patriarhal, a oficiat marți, 23 aprilie 2024, Liturghia Darurilor înainte sfințite la Mănăstirea Cernica, cu ocazia hramului istoric. După Liturghie a avut loc înmormântarea Arhim. Irineu Dogaru, Eclesiarhul Bisericii „Sfinții…
Arhimandritul Irineu Dogaru a fost înmormântat la Mănăstirea Cernica
Arhimandritul Irineu Dogaru, Eclesiarhul Bisericii „Sfinții Serghie și Vah” de la Palatul Cotroceni, a fost înmormântat marți la Mănăstirea Cernica. Slujba a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, după Sfânta Liturghie. În timpul slujbei,…
Biblioteca Metropolitană București a inaugurat o expoziție cu cărți poștale de Paști din colecția Bibliotecii Sf. Sinod
Biblioteca Metropolitană București a inaugurat luni, la Sediul Central „Mihail Sadoveanu”, expoziția „Învierea Domnului, Sărbătoarea Nemuririi, dăruită oamenilor, în ilustrate românești”. 60 de ilustrate de Paști din colecția Bibliotecii Sfântului Sinod, vechi de aproape un…