Eparhii

Bucurie duhovnicească la Niculițel

Biserica mare din Niculițel „Cuvioasa Paraschiva” și-a sărbătorit astăzi hramul. Sfânta Liturghie a fost săvârșită de către Preasfințitul Visarion episcopul Tulcii înconjurat de un ales sobor de preoți și diaconi, după cum informează Biroul de…

Simpozionul internațional de la Cluj-Napoca, la final

La Universitatea „Babeș-Bolyai” (UBB) din Cluj-Napoca s-a desfășurat, în perioada 10-11 octombrie, Simpozionul Internațional „Credință și politică. Sfinții Împărați Constantin și Elena, promotori și apărători ai libertății religioase”, organizat de Facultatea de Teologie Ortodoxă a…

Biserica spitalului din Făgăraș a fost târnosită

Înaltpreasfințitul Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, a sfințit sâmbătă, 12 octombrie, Biserica „Sfinții Doctori Fără de Arginți Cosma, Damian, Chir și Ioan” din incinta Spitalului Municipal din Făgăraș. Sfânta Liturghie a fost oficiată în…

Manifestare de suflet la Oravița

Sâmbătă, 12 octombrie, Casa de cultură „Mihai Eminescu” din Oravița a găzduit spectacolul caritabil „Din suflet pentru suflețele”. Scopul evenimentului artistic a fost strângerea de fonduri pentru renovarea și dotarea cu mobilier a Grădiniței PP…

Sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva, la Iași

Catedrala Mitropolitană din Iași și-a sărbătorit, astăzi, 14 octombrie 2013, ocrotitoarea, pe Sfânta Cuvioasă Parascheva. Sfânta liturghie a fost oficiată pe o scenă special amenajată pe B-dul Sfântul Ștefan Cel Mare de Înaltpreasfințitul Apostolos Daniilidis,…

Sărbătoarea Sfintei Parascheva la Catania

Duminică, 13 octombrie 2013, Parohia Ortodoxă „Sfânta Muceniță Agata” din Catania s-a înveșmântat în straie de sărbătoare, potrivit episcopia-italiei.it Haina smereniei, haina postului și haina rugăciunii au fost dăruite de Sfânta Parascheva atât copiilor și…

Crucea Roșie, în slujba pelerinilor

Voluntarii filialei din Iași a Crucii Roșii se află în aceste zile în mijlocul pelerinilor care așetaptă să se închine la moaștele Sfintei Parascheva. Tinerii identifică eventualele cazuri care necesită primul ajutor sau îngrijiri medicale.…

Spectacol de gală la Sala Capitol din Timișoara

Sala Capitol din Timișoara a găzduit vineri, 11 octombrie, un spectacol de gală, cu ocazia împlinirii a 20 de ani de la înfrățirea orașelor Timișoara și Rueil-Malmaison (Franța), cu participarea extraordinară a pianistului francez Pascal…