Eparhii

Hirotesii întru duhovnic la Slobozia

Miercuri, 26 februarie 2014, în biserica – paraclis episcopal cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Mina” din incita Centrului Eparhial, Preasfințitul Părinte Vincențiu,Episcopul Sloboziei și Călărașilor a hirotesit duhovnici patru preoți nou hirotoniți, care au susținut…

Târg de caritate la Parohia „Sfântul Antonie”-Titan

Duminică, 2 martie, continuă târgul de caritate organizat de Parohia „Sfântul Antonie cel Mare”-Titan din București pentru ajutorarea copiilor cu situații școlare foarte bune, dar din familii defavorizate, monoparentale și cu dizabilități, informează Ziarul Lumina.…

O administrare responsabilă a patrimoniului imobiliar

Sectorul Bunuri imobile bisericești al Arhiepiscopiei Bucureștilor are ca obiect de activitate administrarea patrimoniului imobiliar aflat în proprietatea și folosința Centrului eparhial și a unităților de cult aflate sub jurisdicția canonică și administrativă a eparhiei,…

Postul este tovarăș pe drum

Călătorilor postul le este tovarăș bun de drum; îi face ușori și sprinteni, pe când îmbuibarea îi silește să ducă poveri, să poarte în spate greutățile cu care s-au desfătat. Femeile să postească și ele,…

Postul slăbește trupul?

Întreabă pe doctori, și ei cumpătarea și înfrânarea o vor numi mamă a sănătății, pe când din îmbuibare și din viața cea desfătată provin mii de boli. Dar vei zice, poate: postul slăbește trupul. Dar…

Unește rugăciunea cu postul!

Când rugăciunile se fac cu mintea trează atunci mai ales sufletul este mai ușor, pentru că nu-l îngreunează nimic, nici nu-i strivit de povara cea rea a desfătării. Totdeauna trebuie să fie rugăciunea unită cu…