Catedrala Patriarhală | Vecernia scoaterii Sfântului Epitaf

Vecernia Mare - Catedrala patriarhală 2017 (1)

Biserica Ortodoxă se află astăzi în Sfânta și Marea Vineri. Programul liturgic din această zi este unul special. Nu se oficiază Sfântă Liturghie, ci Vecernia Mare precedată de Ceasurile Împărăteşti.

La Patriarhie, slujbele au fost săvârşite de Preacuviosul Părinte Arhimandrit Clement Haralam, Eclesiarhul Catedralei Patriarhale.

În sunet de clopot, începând cu ora 07:00, preoţii slujitori îmbrăcaţi cu veşmintele rânduite (epitrahil şi felon) au început rânduiala Ceasurilor Împărăteşti. Răspunsurile liturgice au fost oferite de Grupul Psaltic Tronos al Catedralei Patriarhale.

În cadrul acestei slujbe au fost citite textele evanghelice legate de patimile Domnului nostru Iisus Hristos.

Aceste ceasuri se numesc împărăteşti deoarece în Bizanţ, la această slujbă, participa împăratul  cu toată curtea sa, iar în ţările Române era prezent domnitorul cu toţi curtenii săi.

În cadrul Vecerniei Mari, la cântarea O, cum adunarea cea fără de lege … Sfânta Cruce, adusă din Sfântul Altar în mijlocul bisericii la Denia celor 12 Evanghelii, a fost aşezată înapoi la locul rânduit.

De asemenea, la cântarea Pe Tine, Cel ce Te îmbraci cu lumina ca şi cu o haină…, Preacuviosul Părinte Clement Haralam, îmbrăcat în toate veşmintele de culoare închisă, a pregătit Sfântul Epitaf, l-a aşezat pe Sfânta Masă şi l-a cădit în chipul crucii.

Apoi, a fost purtat, împreună cu Sfânta Evanghelie şi Sfânta Cruce, în mijlocul bisericii unde a fost aşezat pe masa pregătită.

Sfântul Epitaf reprezintă trupul Mântuitorului pregătit de ucenicii apropiaţi împreună cu femeile mironosiţe pentru a fi îngropat. Acesta rămâne spre închinare în mijlocul bisericii până la sfârşitul slujbei Deniei Prohodului, oficiată în cursul serii zilei de astăzi.

În cadrul Deniei Prohodului, preoţii şi credincioşii vor purta în procesiune Sfântul Epitaf, în jurul bisericii, actualizând evenimentul înmormântării Domnului Nostru Iisus Hristos, după care este dus în Sfântul Altar, fiind aşezat pe Sfânta Masă unde rămâne în toată perioada pascală până în ajunul sărbătorii Înălţării Domnului când va fi aşezat la locul său în biserică.

Comentarii Facebook


Știri recente