Catedrala din Cluj-Napoca | IPS Andrei i-a încurajat pe cei care au pierdut fiinţe dragi

În Duminica a 20-a după Rusalii, IPS Andrei a oficiat Sfânta Liturghie în Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca, unde Părintele Mitropolit i-a încurajat pe cei care şi-au pierdut ființe dragi, notează site-ul oficial al Mitropoliei Clujului.

În cuvântul său, ierarhul a evidenţiat implicaţiile Învierii din morţi a Mântuitorului Iisus Hristos asupra celor care au pierdut semeni apropiaţi.

Hristos a înviat din morţi, fiind începătură a învierii celor adormiţi. Acesta este argumentul puternic, cuvântul de îmbărbătare pe care dacă îl spunem cu credinţă vie celor ce au pierdut o fiinţă dragă îi poate întări în toată tristeţea lor. Chiar dacă nu avem puterea credinţei Sfântului Pavel, simplul fapt că îi spunem celui îndurerat un cuvânt de compasiune şi de îmbărbătare are mare valoare pentru că atunci când omul e necăjit dacă tu compătimeşti împreună cu el tristeţea lui se diminuează, a spus Mitropolitul Clujului.

În cadrul Sfintei Liturghii, IPS Andrei a hirotonit în preot pe tânărul Grigore Toma Someșan care va sluji la Parohia Mociu II, Protopopiatul Cluj I.

La slujbă a asistat și o comisie pentru formarea ecumenică a tinerilor, ce face parte din Consiliul Mondial al Bisericilor, prezentă la Cluj-Napoca în cadrul unei întruniri ce se va desfășura pe parcursul săptămânii acesteia la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca.

Foto credit: radiorenasterea.ro

Comentarii Facebook


Știri recente