Canonul cel Mare la Râmnicu Vâlcea

Preasfințitul Părinte Emilian Lovișteanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, a oficiat astăzi, 18 martie 2013, Slujba Canonului Sfântului Andrei Criteanul în Catedrala Arhiepiscopală „Sfântul Nicolae” din Râmnicu Vâlcea. Slujba Canonului a început la ora 16:00, în Catedrală fiind prezenți numeroși credincioși din municipiu, potrivit arhiram.ro

La finalul slujbei, Preasfinția Sa a rostit un cuvânt de învățătură în care a explicat semnificația Canonului cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul și înțelesurile duhovnicești ale postului, subliniind totodată importanța acestuia pentru creștini.

„În prima săptămână din Postul Mare, sau Postul Sfintelor Paști, Sfânta Biserică a rânduit ca să se citească în cadrul sfintelor slujbe Canonul Sfântului Andrei Criteanul, alcătuit în prima parte a sec. al VIII-lea. Astăzi am săvârșit prima parte a acestui canon care se desfășoară pe durata a patru zile. Prin acest „canon” Sfântul Andrei Criteanul ne îndeamnă să medităm la personajele din Vechiul Testament care au păcătuit înaintea lui Dumnezeu, dar s-au pocăit, precum și la cei care au păcătuit și nu s-au pocăit. El amintește de Adam și Eva, Moise, Avraam, Iosif, Saul, David, Ilie, Elisei și alții. Totodată ne amintește de ajutorul ce îl primim prin întruparea Fiului lui Dumnezeu din Fecioara Maria, Născătoarea de Dumnezeu.

« Hristos S-a făcut om, chemând la pocăință pe tâlhari și pe desfrânate. Suflete pocăiește-te, că s-a deschis ușa Împărăției acum, și o apucă mai înainte fariseii și vameșii și desfrânații, pocăindu-se ».

Astfel, suntem îndemnați să conștientizăm faptul că am păcătuit cu gândul, cu cuvântul sau cu fapta, să dorim să ne curățim sufletele cu ajutorul lui Dumnezeu. Aceasta ne duce la pocăință, la invocarea milei și iubirii lui Dumnezeu și la mijlocirea ajutorului Născătoarei de Dumnezeu. Învățăm din prima parte a canonului că în starea de pocăință trebuie să se afle și sufletul și trupul, pentru că împreună se vor bucura de răsplata Dreptului Judecător la Judecata universală.

Să cugetăm așadar la situația duhovnicească în care ne aflăm, pentru a ne curăți sufletele prin spovedanie și a ne împărtăși cu Sfintele Taine spre iertarea păcatelor și dobândirea vieții veșnice.”, a spus Preasfințitul Părinte Emilian Lovișteanul.

Comentarii Facebook


Știri recente