Canada: Biserica Sfântul Apostol Andrei și-a sărbătorit ocrotitorul. PS Ioan Casian a oficiat Sfânta Liturghie

Biserica Sfântul Apostol Andrei din Mississauga, Canada, și-a sărbătorit recent hramul. Cu acest prilej, Preasfințitul Părinte Ioan Casian a oficiat Sfânta Liturghie. Din sobor au făcut parte zece preoți din zona Toronto, notează site-ul oficial al Eparhiei.

În cuvântul rostit, Episcopul Ortodox Român al Canadei a vorbit despre viața și activitatea misionară a Sfântului Apostol Andrei. De asemenea, ierarhul a îndemnat credincioșii să aibă ca pildă și ca model de virtute, credință neclintită, iubire sfântă, viața și jertfa pe sfântul ocrotitor al românilor.

După cuvântul de învățătură, părintele paroh, Gheorghe Tiu, a mulțumit ierarhului pentru prezența la Sfânta Liturghie, adresând, de asemenea, cuvinte de mulțumire preoților dimpreună slujitori și celor care au fost de față la sărbătoarea hramului.


,,Fiu al Galileei și frate al lui Petru, dintre pescari în soborul Apostolilor întâi ai fost chemat, Andrei cel minunat, iar de la mormântul tău din Patra chemi popoarele la Dumnezeu și atunci ne-ai umplut de bucurie când în România iarași ai venit, unde pe Hristos Domnul L-ai propovăduit’’. (Troparul Sfântului Apostol Andrei)

Foto: Arhivă

Comentarii Facebook


Știri recente