Calendar | Cum se ține Postul Adormirii Maicii Domnului

Postul Adormirii Maicii Domnului 2018

„Postul Sântă-Măriei este mai ușor decât al Patruzecimii, dar mai aspru decât al Nașterii Domnului și al Sfinților Apostoli”, precizează Pr. Prof. Univ. Dr. Ene Braniște în Liturgica Generală.

Postul Adormirii Maicii Domnului, popular – al Sântă-Măriei, care precedă praznicul din 15 august, e rânduit de Biserică spre aducerea aminte de virtuțile alese ale Sfintei Fecioare și de postul cu care ea însăși, după tradiție, s-a pregătit pentru trecerea la cele veșnice.

Cum se ține Postul Adormirii Maicii Domnului

Potrivit Calendarului Creștin-Ortodox 2018, editat de Arhiepiscopia Bucureștilor și Patriarhia Română, în acest post sunt 7 zile cu dezlegare la untdelemn și vin și una în care se dezleagă și la pește. De asemenea, de praznicul Adormirii Maicii Domnului, 15 august 2018, fiind în zi de miercuri, este permis consumul de pește.


Calendarul actual este stabilit în acord cu rânduieli bisericești mai vechi cuprinse în Tipicul cel Mare al Sfântului Sava, Pravila Mare sau în Ceaslovul Mare.

Tipicul cel mare și Învățătura pentru posturi din Ceaslovul Mare prescriu în Postul Adormirii Maicii Domnului ajunare lunea, miercurea și vinerea, până la Ceasul IX (aproximativ ora 15:00), când se consumă mâncare uscată.

Marțea și joia se consumă legume fierte, fără untdelemn, iar sâmbăta și duminica se dezleagă la untdelemn și vin.

În 6 august, sărbătoarea Schimbării la Față, în orice zi ar cădea, se face dezlegare la untdelemn, pește și vin, dar în Pravila Mare (glava 385) se dă dezlegare la vin și untdelemn nu numai pentru sâmbete și duminici, ci și pentru marți și joi.

În timpul acestui post se citesc în bisericile mănăstirești, zilnic, alternativ, cele două Paraclise ale Maicii Domnului din Ceaslov.


Informații preluate din:

  • Liturgica Generală, Pr. Prof. Univ. Dr. Ene Braniște, Editura Basilica, București, 2015;
  • Calendar creștin-ortodox 2018, editat de Arhiepiscopia Bucureștilor și Patriarhia Română.

Foto credit: Basilica.ro

Comentarii Facebook


Știri recente