Bucurii muzicale de la copii pentru copii

Joi, 14 mai 2015, având binecuvântarea Preasfințitului Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, Protopopiatul Slobozia, Asociația „Din inimă pentru aproapele” și Parohia Amara II au organizat ediția a IV–a a spectacolului caritabil „Bucurii muzicale de la copii pentru copii”, potrivit sf-esc.ro.

Scopul concertului a fost strângerea de fonduri pentru sprijinirea copiilor cu dizabilități, în special copiii diagnosticați cu autism.

Spectacolul a cuprins reprezentații ale tinerilor din Grupul de cateheză al Parohia Amara II, coordonat de preotul paroh Clementin Matache, Corala „Sfântul Mina” a Protopopiatului Slobozia, dirijată de părintele Cătălin Stanciu, precum și două formații de muzică modernă, instrumentală și vocală, coordonate de domnul profesor Valentin Vardianu de la Liceul de Arte „Ionel Perlea” din Slobozia.

Publicul a fost format din preoți, credincioși, elevi, tineri și cadre didactice de la școlile și liceele din municipiu, precum și elevi de la Seminarul Teologic „Sfântul Ioan Gură de Aur”.

„Finalitatea spectacolului s-a concretizat în colectarea sumei de 3.000 lei, precum și ajutoare materiale primite ca donație din partea celor prezenți, care se alătură demersului Protopopiatului Slobozia și Asociației „Din inimă pentru aproapele” pentru a aduce bucurie și speranță copiilor aflați în dificultate”, după cum a precizat Anastasia Pătrașcu, asistent social Protopopiatul Slobozia.

Comentarii Facebook


Știri recente