Bucurie pentru persoanele vârstnice de la Mironeşti

Persoanele vârstnice care locuiesc în Căminul din localitatea Mironeşti, comuna Gostinari, judeţul Giurgiu, au primit miercuri, 17 decembrie 2014, vizita consilierului social al Episcopiei Giurgiului, preotul Ştefan Valentin. La acţiune a fost prezentă şi monahia Teodora Marinescu, de la Schitul Mironeşti. Persoanele vârstnice găzduite în acest cămin au primit din partea Episcopiei Giurgiului, pachete cu alimente, dulciuri, fructe şi iconiţe.

Mai puţin de jumătate dintre cele 38 de persoane vârstnice instituţionalizate în Centrul de la Mironeşti ţin legătura cu familiile lor. De aceea, fiecare vizită a reprezentanţilor Episcopiei Giurgiului este pentru persoanele vîrstnice un prilej de bucurie, o dovadă a faptului că nu sunt uitaţi, potrivit episcopiagiurgiului.ro.

Vizita în Centrul de la Mironeşti, aflat în subordinea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială și Protecția Copilului Giurgiu, a fost organizată de Sectorul Social al Episcopiei Giurgiului în cadrul unui programului social derulat în perioada premergătoare sărbătoririi Naşterii Domnului. O acţiune similară s-a desfăşurat tot ieri, 17 decembrie, în beneficiul a 44 de adulţi cu dizabilităţi găzduiţi în 6 locuinţe protejate din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Giurgiu. Pe lângă pachetele cu alimente, duciuri şi fructe, persoanele adulte cu handicap au primit şi obiecte vestimentare, precum şi încălţăminte.

Comentarii Facebook


Știri recente

O săptămână de post și filantropie: Repere

A cincea săptămână din Postul Mare a fost o nouă săptămână a filantropiei la nivelul Bisericii Ortodoxe Române. Grăuntele de lumină Una dintre cele mai consistente campanii filantropice se desfășoară la Iași. În cadrul proiectului…