Bucurie duhovnicească la Parohia Ghelari din cadrul Protopopiatului Deva

Biserica cu hramul „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” a Parohiei Ghelari din cadrul Protopopiatului Deva, județul Hunedoara a îmbrăcat Duminică, 12 iulie 2015, haine de sărbătoare. Sfânta Liturghie a fost oficiată de către Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și Hunedoarei și Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, înconjuraţi de un sobor de preoţi şi diaconi, potrivit episcopiadevei.ro.

În cuvântul de învățătură rostit la sfârșitul Sfintei Liturghii, Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, a vorbit mulțimii de credincioși prezente la Sfânta Liturghie despre minunea vindecării slăbănogului din pericopa evanghelică citită astăzi, evidențiind faptul că Mântuitorul nostru Iisus Hristos este, pe de o parte, doctor al trupurilor noastre, dar mai presus de orice, El este Duhovnicul Care vindecă sufletele noastre de păcatele care ne îngreuiază viața și ne îndepărtează de la progresul nostru duhovnicesc.

În același cadru de bucurie duhovnicească, soborul de ierarhi, preoți și diaconi a participat la deosebitul moment din viața tinerilor Lucian Zenoviu Bot și Ioana Vlad, care s-au unit împreună în Taina Sfintei Cununii, formând astfel o nouă familie creștină cu năzuința spre mântuire.

Comentarii Facebook


Știri recente