Bucurie duhovnicească în Parohia Buna Vestire din Galaţi

Ca în fiecare an, sărbătoarea Bunei Vestiri, hramul Parohiei Buna Vestire din Galaţi, adună o mare mulţime de credincioşi.

După cum a precizat Părintele Gabriel Molocea, anul acesta, manifestările pastoral-liturgice şi misionare au debutat, firesc, în seara zilei de 24 martie, prin oficierea Vecerniei cu Litie şi a Acatistului Bunei Vestiri de către Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, înconjurat de un sobor de preoţi gălăţeni.

Alături de soborul slujitori, la slujbă au luat parte membrii organismelor parohiale, profesori, dar şi numeroşi credincioşi din parohie şi nu numai.

La final, a fost săvârşită o slujbă de pomenire atât pentru ctitorii şi preoţii înainte-slujitori la acest Sfânt Altar, cât şi pentru victimele atentatului terorist de la Bruxelles.

În încheiere, cei prezenţi au primit litie şi iconiţe cu Buna Vestire.

Biserica „Buna Vestire“ situată pe Strada Română din municipiul Galaţi, a fost construită între anii 1857-1859, în timpul domniei lui Alexandru-Ioan Cuza.

Odinioară, în vremea când acest sfânt locaş se ridica de comunitatea creştinilor de aici, această parte a oraşului era plină de grădini, mărturie grăitoare în acest sens fiind strada Mihai Eminescu, fostă „Grădinarilor“. Sinodicul Bisericii consemnează că ridicarea acesteia s-a făcut pe la 1857, terenul fiind donaţia unui creştin pe nume Fotie, care a oferit şi cea mai însemnată contribuţie financiară pentru construcţie.

Începând cu anul 2009 s-a început renovarea sfântului lăcaş, însă cu multe dificultăţi tehnice, deoarece, neavând nici un schelet metalic care să susţină zidirea, a fost necesară adăugarea acestuia la exterior şi întărirea temeliei cu încă trei centuri de rezistenţă.

În prezent, în interiorul bisericii se execută ample lucrări de restaurare a picturii.

În ziua hramului, după săvârşirea Sfintei Liturghii, prin grija membrilor Consiliului şi Comitetului parohial şi a pr. paroh Cătălin Titi Oprea, au fost distribuite peste 400 de pachete cu alimente persoanelor aflate în dificultăţi materiale aflate în evidențele speciale ale parohiei dar şi credincioşilor prezenţi la Sfânta Liturghie.

Liturghia a fost prelungită în slujire filantropică la Maternitatea „Buna Vestire“ din municipiul Galaţi, îndreptată asupra femeii şi mamei creştine, ca semn de dragoste şi apreciere pentru jertfa pe care aceasta o aduce pe altarul familiei şi al Bisericii.

În cadrul acestei activităţi, pr. Eugen Buruiană, protopop de Galaţi şi pr. Octavian Buruiană, au săvârşit o slujbă de mulţumire în capela Maternităţii „Buna Vestire“, în prezenţa cadrelor medicale şi a ostenitorilor acestei unităţi spitaliceşti.

Programul liturgic s-a încheiat cu slujba Parastasului.

La final, preoţii slujitori au vizitat mamele aflate în saloanele maternităţii, oferindu-le daruri de alimente, iconiţe, precum şi articole pentru nou-născuţi.

Comentarii Facebook


Știri recente