Bucuria comuniunii la Mănăstirea Valea Scradei, jud Maramureș

Preasfinţitul Părinte Iustin Sigheteanul, Arhiereu Vicar al Episcopiei Maramureșului a fost prezent miercuri, 7 septembrie 2016, la Mănăstirea Valea Scradei, Protopopiatul Vişeu. Cu această ocazie, Preasfinția Sa a oficiat de la orele 17:00 slujba Vecerniei și a Litiei, informează site-ul oficial al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului.

Din sobor au făcut parte părintele Mihai Chira, protopopul Protopopiatului Vişeu, precum și preoţi din parohiile din orașul Vişeu de Sus.

La sărbătoarea Naşterii Maicii Domnului, Sfânta Liturghie a fost oficiată de părintele arhimandrit Timotei Bel, Exarhul mănăstiresc al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului şi stareţul Mănăstirii Sfântul Ioan Botezătorul Scărişoara Nouă.

***

Mănăstirea Valea Scradei din oraşul Vişeu de Sus este amplasată pe locul unei vechi mănăstiri, construite în 1719. Mănăstirea a fost distrusă de armata condusă de generalul Bucow.

În anul 1990 preotul paroh Vasile Luţai a construit o biserică din lemn pe locul vechii vetre monahale. La 13 septembrie 1992 a avut loc sfinţirea complexului monahal de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Justinian, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului.

Mănăstirea de maici este vieţuită din 2013, când se introduce rânduiala duhovnicească mănăstirească. Stareţă este monahia Teofana Ciolpan, iar duhovnic este ieromonahul Andrei Roman.

Comentarii Facebook


Știri recente