Brâul Maicii Domnului, cinci zile în Episcopia Caransebeșului

Cinstitul Brâu al Maicii Domnului va fi adus în Episcopia Caransebeșului de o delegație a Mănăstirii Kato Xenia din Grecia. Credincioşii îi pot aduce cinstire în perioada 30 septembrie – 4 octombrie 2017.

Cinstitul odor va fi întâmpinat sâmbătă, 30 septembrie, începând cu ora 10:00, la Mănăstirea Călugăra. În după-amiaza aceleiași zile, începând cu ora 17:00, se va oficia Taina Sfântului Maslu, seara urmând oficierea Slujbei Privegherii și a Sfintei Liturghii, începând cu ora 21:00, informează site-ul oficial al Eparhiei.

În ziua de duminică, 1 octombrie, la Mănăstirea Călugăra va avea loc slujba de sfințire a aghiasmei mici, iar la 08:30 slujba de târnosire a bisericii mănăstirii și Sfânta Liturghie, oficiată de PS Lucian, Episcopul Caransebeșului. Pe lângă Brâul Maicii Domnului, vor fi aduse spre închinare și Moaștele Sfântului Apostol și Evanghelist Luca, primul iconar creștin, de o delegație a Mănăstirii Kosijerevo din Muntenegru, condusă de părintele stareț Arsenie.

Luni, 2 octombrie, Biserica Schimbarea la față din cartierul Govândari al Reșiței întâmpină Brâul Maicii Domnului începând cu ora 09:00, apoi va fi săvârşită Sfântă Liturghie. În seara aceleiași zile, Cinstitul Brâu va fi adus și la Mănăstirea Brebu, unde, începând cu ora 19:00, se vor oficia Slujba Privegherii și Sfânta Liturghie.

Catedrala Episcopală Învierea Domnului din Caransebeș se bucură de binecuvântarea Maicii Domnului adusă de prezența Cinstitului ei Brâu marți, 3 octombrie, când, de la ora 09:00, se va oficia Sfânta Liturghie de PS Lucian, Episcopul Caransebeșului.

La ora 19:00, Brâul Maicii Domnului se va întoarce la Mănăstirea Călugăra, acolo unde miercuri, 4 octombrie, la ora 09:00, se va oficia Sfânta Liturghie în cadrul căreia credincioșii se vor putea închina pentru ultima dată la Brâul Maicii Domnului, urmând ca, la ora 18:00, delegația Mănăstirii Kato Xenia, care a adus spre închinare Cinstitul Brâu, să plece spre Grecia.


Potrivit tradiției, Cinstitul Brâu a fost țesut de însăși Maica Domnului din fire de cămilă și, după Adormire, în momentul înălțării ei la ceruri, l-a dăruit Sfântului Apostol Toma. În a doua parte a secolului al XII-lea, Sfântul Brâu a fost tăiat în fragmente, iar fragmentele au fost dăruite mai multor biserici din Constantinopol.

În anul 1522, două părţi ale cinstitului Brâu au fost dăruite mănăstirii de maici Kato Xenia din Grecia, în timpul unei mari epidemii de ciumă. Imediat după aducerea cinstitului Brâu, oamenii s-au însănătoşit.

Foto credit: ordineazilei.ro

Comentarii Facebook


Știri recente